România a anunțat pentru ultimele 24 de ore 16.743 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 și 442 de decese.
Dintre acestea, două decese sunt înregistrate la categoria de vârstă 20-29 de ani.
Este vorba despre două tinere de 26 de ani, ambele fără comorbidități și nevaccinate, din județele Caraș-Severin și Prahova, scrie Mediafax.
Bilanţ COVID-19 din 12 octombrie 2021, în România. Peste 16.000 de noi cazuri şi 442 de morţi, în ultimele 24 de ore
Bilanţ COVID-19 din 12 octombrie 2021, în România. "Până astăzi, 12 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.382.531 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 4.205 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
1.188.975 de pacienți au fost declarați vindecați.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 16.743 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 260 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.466 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Bilanţ COVID-19 din 12 octombrie 2021, în România. 442 de morţi în 24 de ore
În intervalul 11.10.2021 (10:00) – 12.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 442 de decese (226 bărbați și 216 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.
Dintre cele 442 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 ani, 4 la categoria de vârstă 30-39 ani, 20 la categoria de vârstă 40-49 ani, 34 la categoria de vârstă 50-59 ani, 112 la categoria de vârstă 60-69 ani, 139 la categoria de vârstă 70-79 ani și 131 la categoria de vârstă peste 80 ani.
410 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 10 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 22 de pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Nu sunt raportate decese anterioare intervalului de referință. În intervalul de referință (ultimele 24 de ore) au fost înregistrate 442 decese. Din totalul de 442 pacienți decedați, 397 erau nevaccinați și 45 vaccinați.
Cei 45 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 49 și 91 de ani. 44 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar unul nu a avut comorbidități declarate.