Măsura fără precedent a fost luată după ce numărul morţilor şi al celor infectaţi a crescut alarmant în ultimele zile. Autorităţile din Suceava au raportat 13 noi decese după infectarea cu Covid-19.
Pacienţii erau internaţi în mai multe secţii ale Spitalului Judeţean Suceava, care a devenit astfel cel mai mare focar de coronavirus din România.
Începând de luni seara, prin ordonanța militară nr. 6, asupra municipiului Suceava și a zonelor limitrofe s-a instituit carantină.
Andrei Grigore, reporterul Antena 3 a spus că ''Suceava este Lombardia României'', făcând astfel referire la oraşul cu cele mai multe cazuri de coronavirus din România.
''Este un filtru format din militari, jandarmi şi poliţişti. Sunt verificate toate maşinile care intră şi ies din acest perimtetru. Oamenii nu au voie să intre şi să iasă din oraş sau în localităţile din împrejurimi. Sunt măsuri fără precedent. Suceava este Lombadia României. Vorbim de 13 decese care au fost anunţate abia aseară, iar acestea nu au fost raportate'', a spus Andrei Grigore.
La aceasta oră sunt 2.109 cazuri confirmate în Romania, cu 68 de morţi, iar 593 de cazuri sunt doar în Suceava.