Antena 3 CNN Coronavirus Societatea civilă, la aceeași masă cu greii din domeniul medical

Societatea civilă, la aceeași masă cu greii din domeniul medical

<1 minut de citit Publicat la 08:51 22 Iun 2020 Modificat la 08:51 22 Iun 2020
Societatea civilă, la aceeași masă cu greii din domeniul medical
Foto: Hepta

Vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, Conf. Univ. Dr. Emilian Popovici a comparat lupta în care ne aflăm cu "un război global în care lipseşte doar componenta militară". El s-a declarant surpins de cât de nepregătită este lumea, în ansamblul ei pentru o ameninţare globală: "Un virus microscopic a răsturnat lumea cu susul în jos şi aceasta nu îşi poate reveni". 

În privinţa combaterii răspândirii pandemiei, Attila Laszlo, preşedintele Comisiei pentru sănătate publică din cadrul Senatului a ținut să sublinieze colaborarea existentă între cetăţeni şi toţi factorii de decizie, inclusiv autorităţile locale. "Unii au făcut-o mai bine, alţii mai prost, în funcţie de posibilităţi, dar este important să continuăm pe acest drum", a spus senatorul Attila Laszlo.

Poate cel mai important moment din cadrul discuției online a fost intervenția Lăcrămioara Frăsineanu, reprezentantul societății civile, care a cerut autorităților statului o cooperare mai transparentă între instituțiile statului și opinia publică, în ceea ce privește proiectele de cercetare pentru cunoașterea noului virus, finanțate cu bani europeni. De asemenea, aceasta a subliniat rolul rolul societății civile în efortul de consolidare a solidarității în lupta cu noul coronavirus.

×
TOP articole
x close