Antena 3 CNN Coronavirus Secţia ATI de la Spitalul Foişor, ocupată de bolnavii COVID-19. Zeci de pacienţi sunt confuzi

Secţia ATI de la Spitalul Foişor, ocupată de bolnavii COVID-19. Zeci de pacienţi sunt confuzi

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 08:23 11 Apr 2021 Modificat la 11:01 11 Apr 2021
Secţia ATI de la Spitalul Foişor, ocupată de bolnavii COVID-19. Zeci de pacienţi sunt confuzi

Transformarea spitalului a dat peste cap și programările pentru cei care trebuiau să se opereze. Aici oamenii povestesc că sănătatea lor a fost sacrificată în numele bolnavilor infectați cu coronavirus.

Primii pacienți bolnavi de COVID-19, care aveau nevoie de internare, au ajuns la Spitalul Foișor București. Operațiunea a început însă cu stângul când o ambulanță a stat blocată minute întregi pentru că nu încăpea pe poarta spitalului. Într-un final pacienții au fost preluați cu targa din curtea unității în timp ce cadrele medicale erau nedumerite pentru că nu știau ce au de făcut.

Între timp, ultimii opt pacienți care mai erau internați la Spitalul Foișor a fost evacuați. Mărturiile lor sunt de-a dreptul cutremurătoare.
„Atmosfera a fost înspăimântătoare De abia mi-a scos drenul", a spus un pacient preluat de ambulanță.

O femeie care reușise cu greu să se programeze pentru o intervenție chirurgicală urgentă, care o poate salva de la paralizie, povestește ca rămas șocată când a aflat că Spitalul Foișor se închide și va prelua doar bolnav COVID-19.

„Pot să paralizez dacă nu mă operez urgent"

„Am fost diagnosticată în urmă cu 12 ani cu neoplasm mamar şi am avut virus C hepatită. Am fost operată de două ori pe coloană. Mă deplasez pe distanțe foarte scurte, pentru că unul din medici mi-a spus că poate apăra paralizia, dacă nu fac această intervenție, într-un în timp cât se poate de scurt", a povestit femeia.

Un alt pacient care s-a externat după o intervenție chirurgicală la o tumoare urma să se întoarcă în spital pentru o nouă operație. Acum însă nu știe ce se va întâmpla cu starea sa de sănătate
În situații incerte sunt şi alți zeci de pacienți care au fost externați de la Spitalul Foișor sau urmau să fie o operați în unitatea medicală.

×
x close