Antena 3 CNN Coronavirus Zeci de mii de români veniți din Italia în ultimele două săptămâni. Date oficiale prezentate de Poliția de Frontieră

Zeci de mii de români veniți din Italia în ultimele două săptămâni. Date oficiale prezentate de Poliția de Frontieră

1 minut de citit Publicat la 16:54 10 Mar 2020 Modificat la 16:54 10 Mar 2020
o_1e32evtvm1gkr1pm3rvd175g8jug.jpg
Sursa foto: Pexels

„Din Italia sau cei care au tranzitat Italia din 23.02 și până în prezent au intrat în țară 40.612 persoane, dintre care peste 34.000 români și 3.80 italieni, 2.800 alte cetățenii”, a declarat Inspectorul General al Poliției de Frontieră.

„Este relativ constant acest trafic. Creșterile sau scăderile sunt infime. Avem o bază de date și monitorizăm. Efectivele poliției de frontieră s-au mărit. Îi ajutăm și pe cei de la DSP să completeze chestionarele”, a mai spus Ioan Buda.

În ultima perioadă, în țara noastră au venit și 2.570 de cetățeni chinezi.

Decizii luate de MAI în privința transportului

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat că toate zborurile dinspre și către Italia au fost suspendate pentru următoarele două săptămâni.

Mai mult, cei care vin din China, Iran, Coreeea de Sud sau Italia pe alte rute aeriene sau intră în țară cu mașina sunt obligați să stea în carantină sau izolare la domiciliu. Altfel, riscă dosare penale, a anunțat ministrul de Interne.

"Se aprobă suspendare zborurilor afectuate de operatorii economici aerieni spre Italia și din Italia către România pentru toate aeroporturile din țară, începând cu 9 martie 2020, ora 12, ora României, până pe data de 23 martie 2020, ora 12, ora României. Se permite accesul în România a cetățenilor străini care vin din China, Iran, Coreeea de Sud sau Italia prin toate punctele de frontieră, indiferent de mijlocul de transport utilizat, sub măsura obligatorie a carantinei", a anunțat Marcel Vela.

Cazuri de coronavirus în România

Până în acest moment, în România, au fost confirmate 25 cazuri de cetățeni infectați cu coronavirus. Dintre aceștia, cinci au fost declarați vindecați și au fost externați.

Astăzi, au fost confirmate 8 cazuri noi  de infectare cu coronavirus, toate în București. 

Cele 20 de persoane purtătoare ale virusului sunt internate în spitale de boli infecțioase din București, Timișoara, Cluj-Napoca, Iași și Craiova.

×
x close