Cei care sunt vaccinați trebuie să facă un test rapid.
"De la aceste reguli sunt exceptați copiii sub 12 ani, ai căror părinți sunt vaccinați. Ei nu vor intra în carantină", arată corespondentul Antena 3 în Italia, Naty Badea.
UE se teme că importanța certificatului verde va scădea
Uniunea Europeană cere socoteală autorităților italiene pentru aceste măsuri.
Oficialii europeni spun că regulile de acces pe teritoriul național trebuie să fie la fel în tot spațiul european. Ei sunt îngrijorați că și alte țări ar putea urma exemplul Italiei iar certificatul verde și-ar putea pierde din importanță.
De miercuri, obligativitatea vaccinării se extinde în Italia la profesori, funcționari, polițiști, militari și agenți secreți.
Pe fondul expansiunii variantei Omicron, multe companii își suspendă petrecerile de Crăciun.
De asemenea, multe petreceri și târguri în aer liber din orașele italiene au fost suspendate. La Roma, a fost anulat târgul din piața Navona.
Focurile de artificii de la Veneția au fost, de asemenea, anulate.
Accesul în restaurante pentru cei care și-au făcut rezervări de Revelion va fi, bineînțeles, posibil doar pe baza certificatului de vaccinare", a transmis corespondentul Antena 3 în Italia, Naty Badea.
Noi restricții anti-COVID în Italia. Cine trebuie să se vaccineze obligatoriu
Măsuri suplimentare anti-COVID au intrat în vigoare Italia, relatează presa internațională.
Este vorba de extinderea obligației de vaccinare împotriva COVID-19.
De miercuri, vaccinarea a devenit obligatorie în Italia și pentru angajații din educație, administrație, poliție, armată și servicii de urgență.
Măsura a fost dispusă de guvernul italian în tentativa de combate al patrulea val al epidemiei.
Angajații din domeniul medical, cărora le era cerută din aprilie vaccinarea, trebuie să primească o doză booster.
În condițiile în care certificatele de vaccinare au o valabilitate de 9 luni, dozele booster le vor fi ulterior necesare şi celorlalți angajați pentru care vaccinarea este obligatorie, cu excepția persoanelor cărora aceasta le este contraindicată medical.
Nevaccinații, excluși de la majoritatea activităților publice
Cei care nu se conformează obligației de a se vaccina vor avea salariile suspendate și pot fi amendați cu până la 1.000 de euro.
În data de 6 decembrie, guvernul a înăsprit restricțiile pentru nevaccinați, pe care i-a exclus de la majoritatea activităților publice.
Astfel, de săptămâna trecută doar persoanele vaccinate sau care s-au vindecat de COVID-19 au acces în restaurante, săli de cinema, cluburi și stadioane.