Conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1613 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19. În București sunt avizate de DSP 336 paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19.
De asemenea, la nivel național există o rezervă operațională de 168 paturi ATI destinate pacienților de COVID-19. Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienților ATI depășește capacitatea secțiilor principale.
1.739 paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări.
La nivel național, la acest moment, nu sunt paturi ATI libere, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2.
"Se lucrează în continuare pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare. Menționăm faptul că în procesul de operaționalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiții medicale și care sunt și confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienți prezintă afecțiuni grave ce pot constitui comorbidități și sunt expuși unui risc mult mai mare", transmite Grupul de Comunicare Strategică.
Bilanţ COVID-19 din 16 octombrie 2021, în România. Peste 15.000 de noi cazuri şi 350 de morţi
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 15.239 noi cazuri de coroanvirus şi 352 de decese.
Din totalul de 352 de pacienți decedați, 312 erau nevaccinați și 40 vaccinați. Cei 40 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 50 și 80 de ani. 33 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 7 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 18.361.
Dintre acestea, 1.739 sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 429 sunt minori, 394 fiind internați în secții și 35 la ATI.
O fetiţă de şase ani, din Argeş, şi o adolescentă de 17 ani, din Buzău, se numără printre cei 350 de români bolnavi de COVID-19, care şi-au pierdut viaţa în ultimele 24 de ore, în spitalele din România.
Ambele aveau și alte probleme de sănătate, iar adolescenta era nevaccinată.