Antena 3 CNN Coronavirus Rata de infectare în Bucureşti a ajuns la 6,64 la mia de locuitori

Rata de infectare în Bucureşti a ajuns la 6,64 la mia de locuitori

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 10:54 30 Sep 2021 Modificat la 11:40 30 Sep 2021
rata infectare bucuresti peste 6
Rata de infectare în Bucureşti a ajuns la 6,64 la mia de locuitori Sursa foto: Getty Images

Potrivit datelor transmise de autorități, joi, 30 septembrie, incidența cazurilor de coronavirus în București a ajuns la 6,64 la mia de locuitori. 

Când rata depășește 6 la mie, intră în vigoare noi restricții. 

În București vor fi introduse restricții de noapte.

Restricții în Capitală

Ieri, incidența cazurilor de coronavirus în București era de 6,33 la mia de locuitori. 

Conform regulilor, când incidența ajunge la 6 la mie, intră în vigoare noi restricții. Persoanele nevaccinate circulă în weekend doar de la ora 5.00 până la ora 20.00, cu anumite excepții.

Persoanele vaccinate de cel puțin 10 zile pot circula fără restricții.

Magazinele se închid la ora 18.00. Restaurantele și cafenelele la interior, precum și terasele sunt închise, fiind permisă doar livrarea la domiciliu. Sălile de fitness și bazinele de înot se închid, iar petrecerile de la nunți și botezuri se interzic.

Măsurile vor fi impuse în urma unei ședințe a Comitetului pentru Situații de Urgență care ar putea avea loc joi seara sau vineri.

Topul sectoarelor în funcţie de incidenţă: Cea mai mare rată de infectare din Capitală, de 8,53 la mie, în sectorul 1

În Capitală, cea mai ridicată rată de infectare cu coronavirus este în sectorul 1, de peste opt la mie, urmat de sectorul 2, cu o rată de 7,76 la mie.

Urmează apoi sectoarele 6, 5 şi 4, unde rata sare de 6 la mie.

La polul opus este sectorul 5, cu o incidenţă de 5,14 la mie.

Rata de infectare în Bucureşti, pe sectoare

Sectorul 1: 8,53
Sectorul 2: 7,76
Sectorul 3: 5,14
Sectorul 4: 6,33
Sectorul 5: 6,52
Sectorul 6: 6,80

Angajaţii care se vaccinează anti-COVID pot primi trei zile libere

Angajaţii care se vaccinează anti-COVID pot beneficia de o zi liberă plătită, de la locul de muncă, pentru fiecare doză a serului.

Astfel, în cazul celor care nu s-au imunizat până acum, este vorba de trei zile libere, potrivit unei legi adoptate la sfârşitul lunii iulie, conform zf.ro.

Pentru a beneficia de ziua liberă, angajaţii trebuie să prezinte adeverinţa de vaccinare. 

×
x close