Preotul Vasile Băltăreţu ține slujbă în două biserici din Tarragona. Recent i-a chemat la slujbă pe credincioși pe WhatsApp, unde au un grup.
„Iubiți credincioși ai Parohiei Tarragona, mâine se va săvârși Sf. Liturghie la biserica din Tarragona, la ora normală, așa cum prevede orarul postat (10:00). Pentru a evita controalele autorităților și eventualele amende penale, vă rugăm să respectați următoarele măsuri de urgență”. Măsurile enumerate de preot sunt cele anunţate de autorităţile spaniole: să nu fie mai mult de 100 de persoane, să se păstreze distanţa de 2 metri şi să se evite contactul fizic. Este interzisă şi împărţirea de alimente, scrie Libertatea.
„În cazul în care vom fi amendați pentru că nu am respectat normele impuse de autorități pentru această situație excepțională, va trebui să ne asumăm cu toții amenda. Bunul Dumnezeu să ne miluiască pe toți cu al Său har și cu a Sa iubire de oameni!”, mai spune preotul.