"E ceva cu totul nou ce am trăit. Ritmul în care am trăit, noutatea momentului, nesiguranța, bucuria că a apărut un nou articol care să ne mai lumineze", a spus medicul.
Dr. Carmen Dorobăț a explicat că pericolul infectării cu coronavirus încă nu a trecut și că, în momentul de față, la Spitalul de Boli Infecțioase Iași sunt internați 162 de pacienți. De asemenea, sunt și pacienți internați la terapie intensivă.
Medicul și-a adus aminte de modul în care a reușit să gestioneze situația din spital în perioada Paștelui.
"Noutatea acestui pacient cu COVID-19 vine, nu atât din partea medicală, vine din suportul pe care noi toți trebuie să-l dăm. Îmi aduc aminte de perioada dinainte Paștelui, când erau asimptomatici în spital și trebuiau să rămână în spital, deși voiau să rămână cu familiile. M-am sfătuit Înaltul Teofan de la Iași, cu Preafericitul Daniel, ca să vedem cum să facem să le fie mai bine. Și atunci ne-au dat acea lumină și ne-au lăsat să vorbim mai mult decât puteam noi medical. Și a venit Părintele în combinezon și a mers și a spovedit pacienții. Apoi m-am gândit cum să facem cu Învierea. Am avut voluntari și a fost o mare bucurie că a venit lumina așa cum am putut. Noi, doctorii, petreceam foarte mult timp cu pacienții", a mai spus medicul Dorobăț.
Poveștile neștiute ale medicilor din linia întâi, care au salvat viețile pacienților cu coronavirus. "E ceva cu totul nou ce am trăit"