„În cursul zilei de vineri, 17 aprilie a.c., poliţistul a avut simptome specifice, respectiv febră şi tuse, motiv pentru care a anunţat medicul de familie, fiind ulterior îndrumat spre spital. Astfel, persoana în cauză a fost internată pe secţia de boli infecţioase, unde i-au fost recoltate probe. Rezultatul, primit în cursul serii de 20 aprilie, a confirmat prezenţa Coronavirusului. Starea lui de sănătate este una bună, ameliorată de la data internării”, transmite Prefectura Bistriţa-Năsăud.
Până în prezent, şase cadre medicale şi două persoane parte din personalul auxiliar al unui spital din judeţ au fost confirmate cu Coronavirus. Dintre acestea, cinci au fost declarate vindecate, scrie adevarul.ro.