Antena 3 CNN Coronavirus Descoperirea care schimbă lucrurile în privinţa vaccinului Pfizer! Eficacitatea primei doze este neaşteptată iar rapelul ar trebui amânat

Descoperirea care schimbă lucrurile în privinţa vaccinului Pfizer! Eficacitatea primei doze este neaşteptată iar rapelul ar trebui amânat

Adrian Iclozan
1 minut de citit Publicat la 09:44 19 Feb 2021 Modificat la 09:44 19 Feb 2021
Descoperirea care schimbă lucrurile în privinţa vaccinului Pfizer! Eficacitatea primei doze este neaşteptată iar rapelul ar trebui amânat
Sursa foto: hepta

Concret, prima doză de vaccin Pfizer are o eficacitate de 85%, comparativ cu cele 95% menţionate în prospectul producătorului după injectarea celei de-a doua doze.

Studiul a fost realizat la Centrul Medical Sheba asupra lucrătorilor în domeniul sanitar şi urmează să fie publicat în jurnalul de specialitate The Lancet.

Conform rezultatelor obţinute, s-a constatat o reducere cu 85% a cazurilor simptomatice de COVID-19 în decurs de 15 până la 28 de zile de la administrarea primei doze personalului medical.

Este vorba despre 7.214 medici şi asistenţi. În ceea ce priveşte cazurile asimptomatice depistate prin testare, acestea s-au redus cu 75%.

Eficacitatea primei doze, ridicată la participanţii tineri şi sănătoşi

Gili Regev-Yochay, epidemiolog în cadrul Centrului Sheba, a precizat că majoritatea celor incluşi în studiu sunt persoane tinere, fără probleme de sănătate.

"Spre deosebire de de studiul Pfizer, noi nu avem multe persoane peste 65 de ani", a spus ea, adăugând că studiul a avut loc într-o perioadă de creştere a cazurilor de infectare cu coronavirus în Israel, când spitalele au primit numeroşi pacienţi. 

Rezultatele anunţate de Centrul Sheba vin la o zi după ce specialiştii canadieni au sugerat că a doua doză de vaccin Pfizer ar trebui amânată, ţinând cont de rata mare de imunizare după injecţia iniţală.

Specialiştii canadieni spun că eficacitatea primei doze este de peste 92%

Astfel, numărul celor vaccinaţi cu prima doză ar putea creşte, în condiţiile în care rapelul este întârziat dincolo de cele 21 de zile indicate de producător. 

Rezultatele canadienilor sunt chiar mai promiţătoare decât cele anunţate de israelieni: ei au constatat o eficacitate de 92,6% a primei doze, pe baza documentaţiei trimise de Pfizer în decembrie autorităţii americane administrative în domeniul medicamentelor, FDA. 

Pfizer nu a dorit să comenteze momentan asupra posibilităţii de a întârzia rapelul vaccinului său, dar a menţionat că derulează mai multe studii privind eficacitatea vaccinului său în mai multe locaţii din lume, inclusiv în Israel.

Sursa: Reuters

×
Etichete: Pfizer rapel
x close