Anunțul apare în ziarul german „Wirtschaftswoche”, care citează surse apropiate Agenției Europene pentru Medicamente (EMA) și companiei Pfizer.
În plus, ministrul german al Sănătății, Jens Spahn, intenționează să cumpere medicamentul Pfizer.
"Ministerul Sănătății este în contact cu Pfizer în ceea ce privește o posibilă achiziție a medicamentului antiviral Paxlovid", scrie în „Wirtschaftswoche”, care citează un purtător de cuvânt al ministerului.
Pfizer a declarat că pilula antivirală reduce cu 89% șansele de spitalizare sau de deces pentru adulții cu risc de îmbolnăvire severă.
Pfizer a cerut și autorizația FDA de utilizare de urgență pentru pilula sa antivirală experimentală COVID-19
Pfizer a anunțat, marți, că solicită autorizație pentru utilizare de urgență de la Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente a pilulei sale antivirale experimentale COVID-19, cunoscută sub numele de PF-07321332 sau Paxlovid.
„Cu peste 5 milioane de decese și nenumărate vieți afectate de această boală devastatoare la nivel global, există o nevoie urgentă de opțiuni de tratament care să salveze vieți.
Eficacitatea copleșitoare atinsă în studiul nostru clinic recent al PAXLOVID și potențialul său de a ajuta la salvarea de vieți și la evitarea spitalizărilor, dacă va fi autorizat, subliniază rolul critic pe care l-ar putea juca terapiile antivirale orale în lupta împotriva COVID-19”, a declarat Albert Bourla, președinte și CEO al Pfizer, într-un comunicat.
Pilula urmează să fie administrată în combinație cu un medicament antiviral mai vechi numit ritonavir și este menită să trateze formele ușoare și medii ale bolii cauzate de COVID-19 la pacienții cu risc crescut de spitalizare sau deces, a mai transmis compania.
La începutul acestei luni, Pfizer a anunțat rezultatele studiului său asupra efectului acestei pilule, spunând că o analiză intermediară (făcută înainte ca studiul să se încheie) a arătat o reducere cu 89% a riscului de spitalizare sau deces din cauza SARS - CoV - 2 în rândul persoanelor cărora li s-a administrat medicamentul în primele trei zile de la debutul simptomelor.