Antena 3 CNN Coronavirus Persoanele vulnerabile se vor vaccina anti-COVID anual, restul la doi ani, prognozează OMS

Persoanele vulnerabile se vor vaccina anti-COVID anual, restul la doi ani, prognozează OMS

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 23:17 24 Iun 2021 Modificat la 23:17 24 Iun 2021
o_1f8vqmjbg7ao1os4c0a81bbe3b.jpg
Sursa foto: Hepta

Estimarea este inclusă într-un document care este discutat zilele acestea la o întrunire a consiliului de administraţie al Gavi, alianţă pentru distribuirea vaccinului care conduce, alături de OMS, programul COVAX. Prognoza poate fi modificată şi este asociată cu alte două scenarii mai puţin probabile, potrivit Reuters.

Producătorii de vaccinuri Moderna şi Pfizer, împreună cu partenerul său german BioNTech, au fost vocali cu privire la faptul că lumea va avea în curând nevoie de doze suplimentare pentru a menţine un nivel ridicat de imunitate, dar dovezile pentru acest lucru sunt încă neclare.

Documentul arată că OMS consideră vacinarea anuală pentru indivizii cu risc ridicat şi vaccinare odată la doi ani pentru populaţia generală ca scenariu de bază.

Documentul obţinut de Reuters nu detaliează modul prin care s-a ajuns la aceste concluzii, dar precizează că vaccinurile ar urma să fie actualizate în mod regulat pentru a răspunde acestor ameninţărilor prezentate de noile tulpini.

Acest document este datat pe 8 iunie şi este încă „în lucru”. În scenariul de bază se estimează că ar urma să fie produse că 12 miliarde de doze de vaccin COVID-19 la nivel global anul viitor.

Acest cifră ar fi puţin mai mare faţă de prognoza de 11 miliarde de doze pentru acest an, citată de Federaţia Internaţională a Producătorilor şi Asociaţiilor Farmaceutice (IFPMA).

Într-un scenariu pesimist, OMS spune că producţia va fi de 6 miliarde de doze anul viitor, din cauza reglementărilor stricte pentru vaccinuri noi şi a problemelor de fabricaţie a celor existente.

Acest lucru ar putea putea afecta necesarul de doze pentru a combate variantele.

×
Etichete: OMS vaccina vulnerabile
x close