Antena 3 CNN Coronavirus Patriarhul Daniel a decis să susțină vaccinarea împotriva COVID-19! Ministerul Sănătății a făcut anunțul

Patriarhul Daniel a decis să susțină vaccinarea împotriva COVID-19! Ministerul Sănătății a făcut anunțul

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 23:00 10 Ian 2021 Modificat la 23:00 10 Ian 2021
o_1ern0nmrm1uj542stj381d1c0gb.jpg
Sursa foto: Hepta

Încheiem duminica și această săptămână cu bucurie și cu multă speranță pentru creștinii ortodocși sau catolici din România și de pe întreaga planetă.
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a anunțat că Biserica Ortodoxă Română va difuza materiale informative despre vaccinare în eparhii, printr-o broșură intitulată “Vaccinarea împotriva COVID-19 în România. Gratuită. Voluntară. Sigură.”, se arată în mesajul transmis de Ministerul Sănătății.

"Papa Francisc a anunțat că se va vaccina imediat ce îi va veni rândul. Papa a spus: „Dintr-o perspectivă etică, cred că toată lumea ar trebui să se vaccineze. Este decizia etică pentru că pariezi cu sănătatea ta, cu viața ta, dar pariezi și cu viața celor din jurul tău.”

Numai împreună, indiferent de religie și credință, vom reveni la normalitate!"

Încheiem duminica și această săptămână cu bucurie și cu multă speranță pentru creștinii ortodocși sau catolici din...

Posted by Ministerul Sănătăţii - România on Sunday, 10 January 2021

Anunțul vine în contextul în care înalți prelați din România s-au tot contrazis în ultima perioadă, în privința vaccinării preoților.

Preoții ar trebui vaccinați anti-COVID în etapa a doua a campaniei naționale de imunizare a populației, etapă care începe în câteva zile. Autoritățile au expediat deja mii de broșuri către bisericile din toată țara.

ÎPS Teodosie: “Eu am alergii și nu mă vaccinez”

Preoții din Arhiepiscopia Tomisului nu par, însă, prea grăbiți să se imunizeze și spun că vor mai studia documentele. ÎPS Teodosie spune că nu se va vaccina din cauza contra-indicațiilor.

“Eu am alergii și nu mă vaccinez”, a declarat acesta pentru Antena 3.

Până în acest moment nu există o statistică în ceea ce privește personalul clerical și ne-clerical care dorește să se vaccineze.

Papa Francisc se vaccinează săptămâna viitoare: "Există o negare sinucigașă pe care nu știu să o explic"

Papa Francisc a declarat că se va vaccina împotriva Covid-19 și îi încurajează pe toți să facă același lucru, pentru a proteja atât viețile proprii, cât și pe ale celorlalți: „Săptămâna viitoare. Vom începe aici, la Vatican. Și eu m-am programat. Trebuie să facem asta”.

„Nu știu de ce unii spun că nu își vor face vaccinul pentru că e periculos. Dacă doctorii ne oferă ceva care funcționează, fără riscuri speciale, de ce să nu facem vaccinul? Există o negare sinucigașă pe care nu știu să o explic, dar trebuie să vă faceți vaccinul. 

Cred că din punct de vedere etic toată lumea ar trebui să se vaccineze. Este o alegere etică, deoarece te joci cu sănătatea ta, cu viaţa ta, dar te joci şi cu viaţa altora.”, a explicat Papa Francisc

×
x close