Antena 3 CNN Coronavirus A fost găsit pacientul cu coronavirus care a fugit de la Spitalul din Târgu-Jiu

A fost găsit pacientul cu coronavirus care a fugit de la Spitalul din Târgu-Jiu

1 minut de citit Publicat la 21:34 12 Mai 2020 Modificat la 21:34 12 Mai 2020
A fost găsit pacientul cu coronavirus care a fugit de la Spitalul din Târgu-Jiu
Sursa foto: Antena 3

Este vorba despre un tânăr de 31 de ani, din orașul Rovinari, care a fugit duminică, din Secţia de Boli Infecţioase a SJU Târgu-Jiu. Acesta a fost găsit luni într-un taxi, în comuna Bâlteni, potrivit unor surse.

A fost deschisă o anchetă și a fost întocmit un dosar penal pe numele bărbatului pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Tânărul a fost adus, duminică seara, dintr-un centru de carantină din Rânca, fiind internat la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Târgu-Jiu. Pacientul suspect de coronavirus nu a mai aşteptat venirea rezultatelor şi a fugit din spital. Medicii au sesizat poliţia, iar a doua zi oamenii legii au reuşit să îl aducă pe barbat înapoi la unitatea medicală.

"La data de 10 mai 2020, organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, constând în aceea că numitul M. V, în data de 10.05.2020, în intervalul orar 21.45-22.30, a plecat în mod voluntar prin escaladarea ferestrei din salonul Nr.3 , clădirea Dermato-Venerice, Secţia Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, după ce în prealabil, în cursul aceleiaşi zile, în jurul orelor 21.00, a fost adus cu ambulanţa din zona montană Rânca unde se afla în carantină, cu agitaţie psihomotorie şi suspect de SARS COV 2 . În cauză s-a dispus începerea urrnăririi penale in rem", se precizează într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.

×
Etichete: coronavirus pacient
x close