Două noi studii care au încercat să stabilească originea pandemiei COVID 19 au ajuns la aceleași concluzii deși au folosit metode diferite. Astfel, se pare că au existat două virusuri care s-au transferat de la animale la oameni în piața de fructe de mare Huanan din Wuhan.
Studiile au fost realizate la solicitarea Organizației Mondiale a Sănătății și au analizat inclusiv varianta unui virus de laborator. Studiile au fost finalizate în februarie, dar au fost publicate în revista Science în această săptămână după ce au fost analizate de alți specialiști.
Unul dintre studii sugerează că, deși „circumstanțele exacte rămân obscure", virusul a fost probabil prezent în animalele vii vândute pe piață la sfârșitul anului 2019.
Animalele au fost ținute apropiate și ar fi putut face cu ușurință schimb de germeni. Cu toate acestea, studiul nu stabilește ce animale ar fi putut fi bolnave.
Cercetătorii au stabilit că primele cazuri de COVID-19 au apărut în rândul vânzătorilor sau al persoanelor care au făcut cumpărături acolo. Aceștia cred că existau două virusuri separate care circulau la animale și care s-au transferat la oameni.
„Toate cele opt cazuri de COVID-19 detectate înainte de 20 decembrie au fost din partea de vest a pieței, unde se vindeau și specii de mamifere", se arată în studiu.
Cercetătorii au cartografiat cele mai timpurii cazuri care nu aveau nicio legătură cu piața, a explicat unul dintre realizatorii studiului, iar acele persoane locuiau sau lucrau în imediata apropiere a pieței.
”Aceasta este o indicație că virusul a început să se răspândească la persoanele care lucrau la piață, dar apoi a început această răspândire... în comunitatea locală din jur, pe măsură ce vânzătorii au intrat în magazinele locale, au infectat persoanele care lucrau în acele magazine", a spus Michael Worobey, șeful departamentului de Ecologie și Biologie Evolutivă de la Universitatea din Arizona.
Celălalt studiu are o abordare moleculară și se pare că a reușit să determine când au trecut primele infecții cu coronavirus de la animale la oameni.
Cea mai veche versiune a coronavirusului, arată cercetarea, a venit probabil în forme diferite pe care oamenii de știință le numesc A și B. Liniile au fost rezultatul a cel puțin două evenimente de transmitere între specii la om.
Cercetătorii sugerează că prima transmitere de la animale la oameni a avut loc probabil în jurul datei de 18 noiembrie 2019 și a provenit din linia B. Ei au găsit tipul de linie B doar la persoanele care au avut o legătură directă cu piața Huanan.
Autorii mai cred că linia A a ajuns la oameni de la un animal în decurs de câteva săptămâni sau chiar zile de la infecția provocată de linia B. Linia A a fost găsită în eșantioane de la oameni care au locuit sau au stat în apropierea pieței.
„Aceste constatări indică faptul că este puțin probabil ca SARS-CoV-2 să fi circulat pe scară largă la oameni înainte de noiembrie 2019 și definesc fereastra îngustă dintre momentul în care SARS-CoV-2 a sărit pentru prima dată la oameni și momentul în care au fost raportate primele cazuri de COVID-19", se arată în studiu.
Pentru a reduce riscul privind apariția unor viitoare pandemii, cercetătorii speră să poată determina cu exactitate animalul purtător și modul în care acesta a transmis virusul.