Antena 3 CNN Coronavirus Reuniune de urgență la OMS pentru noua tulpină COVID care ar putea anihila efectul vaccinurilor

Reuniune de urgență la OMS pentru noua tulpină COVID care ar putea anihila efectul vaccinurilor

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 09:02 26 Noi 2021 Modificat la 09:06 26 Noi 2021
Reuniune de urgență la OMS pentru noua tulpină COVID care ar putea anihila efectul vaccinurilor
Sursa foto: getty images

Tulpina, denumită B.1.1.1.529, a fost detectată în Africa de Sud, la un număr mic de persoane.

"Nu știm încă foarte multe. Ceea ce știm este că această variantă are un număr mare de mutații. Iar îngrijorarea este că, atunci când ai atât de multe mutații, acestea pot avea un impact asupra modului în care se comportă virusul", a declarat Dr. Maria Van Kerkhove, responsabilul tehnic al OMS pentru Covid-19, în cadrul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri care a fost transmisă în direct pe canalele sociale ale organizației.

Monitorizarea noii variante are loc în contextul în care cazurile de COVID se înmulțesc în întreaga lume, chiar în apropierea sezonului de sărbători, OMS raportând puncte fierbinți în toate regiunile și în special în Europa.

Autoritățile în Sănătate din Marea Britanie „investighează o nouă variantă”, a declarat joi secretarul de stat în Sănătate, Sajid Javid, într-un tweet care anunță restricțiile de călătorie. „Este nevoie de mai multe date, dar acum luăm măsuri de precauție.”

Oamenii de știință sud-africani au detectat peste 30 de mutații ale proteinei spike, partea virusului care se leagă de celulele din organism, a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă găzduite de Departamentul de Sănătate din Africa de Sud, omul de știință sud-african Tulio de Oliveira.

Varianta B.1.1.1.529 conține mai multe mutații asociate cu o rezistență crescută la anticorpi, ceea ce ar putea reduce eficacitatea vaccinurilor, alături de mutații care, în general, o fac mai contagioasă. Alte mutații din noua variantă nu au fost observate până acum, astfel că oamenii de știință nu știu încă dacă sunt semnificative sau dacă vor schimba modul în care se comportă virusul.

Varianta s-a răspândit rapid în provincia Gauteng, în care se află cel mai mare oraș al țării, Johannesburg, au anunțat joi reprezentanții organizației, citați de CNBC.

„Mai ales când totul se petrece în Gauteng, toată lumea vine și pleacă din Gauteng din toate colțurile Africii de Sud. Așadar, este un lucru cert că în următoarele câteva zile va avea loc începutul creșterii ratei de pozitivitate și a cifrelor. Este o chestiune de zile și săptămâni până să vedem asta”, a spus ministrul sănătății din Africa de Sud, Joe Phaahla, în timpul conferinței. 

Varianta a fost detectată și în Botswana și în Hong Kong, a precizat Phaahla.

Grupul de lucru pentru evoluția virusului va decide dacă B.1.1.529 va deveni o variantă de interes sau o variantă îngrijorătoare, după care OMS îi va atribui variantei un nume grecesc, a spus Van Kerkhove.

×
x close