Noua ordonanță militară 12 din 13 mai 2020 a fost semnată de ministrul Marcel Vela și va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.
"Având în vedere dispozițiile art. 24 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 21 ianuarie 1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 2 și art. 3 alin. (3) din Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, ținând seama de evaluarea realizată de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, aprobată prin Hotărârea nr. 23 din 13.05.2020, pentru punerea în aplicare a dispozițiilor pct.1 din anexa nr. 2 la Decretul nr. 240/2020, în temeiul art. 20 lit. n) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările și completările ulterioare, Ministrul afacerilor interne emite următoarea:
Ordonanță militară
Art.1 - (1) Se ridică măsura de carantinare în municipiul Suceava și în zona limitrofă formată din următoarele opt comune: Adâncata, Salcea, Ipotești, Bosanci, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei.
(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ordonanța militară 12 din 13 mai 2020. Carantină ridicată pentru Suceava
Art.2 - (1) Prezenta ordonanță militară se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, despre conținutul prezentei ordonanțe militare", se arată în ordonanța militară 12 din 13 mai 2020.