Antena 3 CNN Coronavirus Orban vrea să închidă cluburile după ora 22.00. Reacția lui Mugur Mihăescu: ”Le vom închide dacă...”

Orban vrea să închidă cluburile după ora 22.00. Reacția lui Mugur Mihăescu: ”Le vom închide dacă...”

2 minute de citit Publicat la 14:00 11 Iul 2020 Modificat la 14:00 11 Iul 2020
o_1ecunqi8n19rgmiva2s1dlqnctb.jpg
Sursa foto: Hepta

Premierul Ludovic Orban este de părere că unele cluburi ar trebui închise pentru că nu respectă regulile de distanțare socială. „Sunt unele cluburi care, sincer, părerea mea e că ar trebui închise. Și aici va trebui să ne gândim foarte serios dacă luăm și noi măsuri care au fost luate în alte țări, ca după ora 22 sau 23 să se închidă astfel de activități. Va trebui să facem o analiză și dacă nu avem capacitatea să-i readucem la respectarea normelor putem să luăm astfel de decizii”, a spus Ludovic Orban.

Actorul Mugur Mihăescu, cunoscut din grupul umoristic Vacanța Mare, în prezent om de afaceri în domeniul HORECA, a vorbit sâmbătă, la Antena 3, despre intențiile premierului Ludovic Orban în criza noului coronavirus.

”Am mai trăit vremuri în care cluburile erau închise la ora 23:00, am mai trăit vremuri în care televizorul era închis la ora 22:00! Nu aș vrea să le mai trăiesc, pentru că omul ăla care a făcut treaba asta nu a avut un Crăciun prea fericit după aia.

Eu îl sfătuiesc pe domnul Orban să fie foarte atent în declarații, pentru că s-ar putea ca cei care îl sfătuiesc să nu facă prea bine nici domniei sale, nici Guvernului. Sunt de acord să verifice domnia sa cluburile care respectă legea, dar să nu ne bage pe toți la oală că nu suntem nici ăia care ne sculăm în picioare la congrese, nici nimeni.

Fiecare trebuie să respecte legea, categoric! Dacă dânsul nu are capacitatea și guvernul pe care îl conduce să facă controale, atunci nu este vina noastră! Înseamnă că este un guvern care nu poate să stăpânească o situație”, a declarat Mugur Mihăescu, sâmbătă, la Antena 3.

Orban: Cluburile ar trebui închise dupa ora 22.00. Mugur Mihăescu: ”Am mai trăit vremurile astea”

Mugur Mihăescu: Sunt de acord cu controalele, sigur că da

”Pot să comentez dacă o lege e bună sau proastă. Atâta vreme cât este o lege și o respect, nu pot să mă bagi și pe mine la oală că așa vrei. Vrei să închizi cluburile? Sigur că da! Uită-te foarte bine cum a făcut Japonia. Japonia a sfătuit pe cei care au cluburi să le închidă, plătesc dânșii cifra de afaceri a clubului”.

”Doar în mediul privat sunt controale. Virusul în mediul privat se împrăștie și în mediul de stat este controlat”

”Vrea domnul Orban să închidă anumite cluburi, să ajutăm la treaba asta pe care dânsul o propune. Sigur că da! Să plătească din banii regiilor de stat pe cei din mediul privat și nu numai cluburile. Vorbesc aici de sportivi, de artiști, vorbesc de cei din transporturi și atunci le vom închide.

Nu să ne pună să ne împrumutăm la bănci și pe urmă să plătim tot noi”, a punctat afaceristul.

×
x close