"Suntem în contact strâns cu Rusia şi discuţiile continuă. Precalificarea oricărui vaccin trece prin procedee riguroase. Precalificarea înseamnă examinarea şi evaluarea oricăror date obligatorii privind siguranţa şi eficienţa colectate în cadrul testelor clinice", a declarat Tarik Jasarevic, purtătorul de cuvânt al OMS, într-o videoconferinţă de presă, după ce a fost întrebat cum comentează declarația lui Vladimir Putin care a anunțat marți ”primul vaccin din lume împotriva noului coronavirus”.
OMS, sceptică la vaccinul Rusiei. Apropiații lui Putin s-au injectat deja
Deocamdată Rusia nu a trimis la OMS niciun raport despre eficiența vaccinului pe care Putin l-a anunțat cu mare mândrie astăzi. OMS a punctat încă de săptămâna trecută, în legătură cu acest subiect, că orice produs farmaceutic trebuie "să fie supus oricăror teste înainte să fie omologate" şi "nu a văzut nimic oficial".
OMS înformează că în întreaga lume sunt 26 de vaccinuri împotriva noului coronavirus în stadiu de studii clinice (testate pe om) şi 139 în stadiul de evaluare preclinică. Dintre cele 26, şase au ajuns la finalul lui iulie în faza a treia de dezvoltare. Cel care a fost dezvoltat de Centrul rus Gamaleïa a fost listat în faza 1.
”Un vaccin contra coronavirusului a fost înregistrat pentru prima dată în această dimineaţă. Formează imunitatea necesară, a trecut toate verificările necesare,” a spus Vladimir Putin la o întâlnire cu membrii guvernului, potrivit life.ru.
Președintele rus a precizat că fiica sa a fost vacinată și a avut o ușoară temperatură în urma dozei, însă acum se simte foarte bine.
Rusia poate începe vaccinarea în masă imediat ce primește aprobarea din partea Ministerului Sănătății, în ciuda faptului că testele clinice de siguranță și eficacitate sunt încă în defășurare. Cu toate acestea, ministrul rus al sănătății a afirmat că vaccinul şi-a confirmat eficacitatea şi siguranţa. Potrivit autorităţilor de la Moscova, profesorii şi personalul medical ar trebui să înceapă să se vaccineze din august, înainte ca vaccinarea să ajungă la toată populaţia la 1 ianuarie 2021.
Vaccinul anunțat de Putin a fost numit "Sputnik V", după satelitul sovietic, prima navă spaţială care a orbitat în jurul Pământului.