”După declarația Președintelui Iohannis, avem și confirmarea Primului Ministru, Florin Cîțu:
Nu vom avea lock-down (carantină națională) indiferent de situația epidemiologică.
Multă lume a răsuflat ușurată deși era o reacție previzibilă dupa experiența valului 2. Singura supriză este că vine așa de repede debutul valului 3 când înca nu avem nici cea mai vagă idee cu ce ne confruntăm.
”După 6 luni de război informațional suntem împărțiți în relaxați și epuizați”
Nu am niciun motiv să mă îndoiesc că această hotărâre este irevocabilă, așa cum se reflectă fără îndoială în singura curbă care contează în România, cea a sondajelor de opine.
După 6 luni de război informațional suntem împărțiți în relaxați și epuizați. Refuzăm carantina pentru că avem impresia că am îndurat restricții criminale când, de fapt, domnul Cîțu are dreptate, România a rămas cea mai relaxată țară din Europa în al doilea val. Chiar și așa măsuri superficiale pe termen lung sunt mai greu de îndurat și cu beneficii mult mai mici decât măsuri stricte pe termen scurt.
Menționez carantina doar pentru a sublinia că nu este o măsură punitivă ci este o măsură al cărui singur scop este să ne protejeze de infecție și de consecințele acesteia, dintre care cea mai gravă este decesul.
”Intrăm în carantină ca să salvăm vieți și pentru a câștiga timp”
Simplificat, intrăm în carantină ca să salvăm vieți și pentru a câștiga timp. Faptul că cineva te "salvează de carantină" este echivalent cu a te feri de un tratament care îți poate salva viața pe motiv că e neplacut.
Domnul Cîțu are dreptate și în privința vaccinarii, un capitol la care România stă indiscutabil mai bine decât multe țări. Paradoxal însă, carantina are cu atât mai mult sens cu cât avem mai mult vaccin la îndeână.
Azi am depășit 21,000 de decese datorate direct bolii COVID-19. Dacă am fi protejat acești oameni de infecție în ultimele luni, i-am fi putut vaccina într-o singură zi și ar fi fost alături de noi încă câteva luni, ani sau decenii. Fiecare om care moare astăzi este o viață care putea fi salvată printr-un vaccin administrat în urmă cu 30 de zile, dacă ar fi fost protejat de infectare înainte de a obține imunizarea.
”Sănătatea noastră este în mâinile politicienilor, nu a medicilor”
E dreptul oricărui pacient să refuze un tratament dar și obligația oricărui terapeut să sublinieze și avantajele, nu doar dezavantajele unui anumit tratament. România nu are însă un "medic al poporului" tot după cum are un "avocat al poporului", așa încât sănătatea noastră este în mâinile politicienilor, nu a medicilor (de a căror "dictatură" ne-au eliberat înainte de alegeri).
Datorită faptului că în România discursul public este orientat aproape exclusiv pe dezavantajele carantinei, avem un larg consens împotriva acestei măsuri, la fel cum avem și o minoritate importantă împotriva vaccinării.
Astfel am ajuns în situația în care, pe lângă curentul antivaccinare, avem un puternic curent anticarantină, ambele la fel de iraționale și promovate strict pe canale emoționale.
Cenzura este o măsură necesară implicit într-o asemenea abordare a pandemiei
Cenzura este o măsură necesară implicit într-o asemenea abordare a pandemiei și nu mă miră lupta autorităților cu efortul de transparentizare a datelor dacă adevărul le subminează autoritatea.
Din păcate, vom culege roadele acestei politici de "appeasement" a negaționiștilor când ne vom izbi de rezistența la vaccinare care va apărea în preajma pragului de 60% al imunizării de masă.
Până una alta sunt recunoscător că vedem un prim beneficiu al carantinei în Timișoara: prioritate la vaccinare. Putem, în cele 30 de zile de carantină, să vaccinăm întregul județ și să ieșim vii și relaxați din carantină. Sper să nu ratăm această oportunitate.
Pentru asta multumesc domnului Cîțu fără rezerve”, scrie Octavian Jurma pe o rețea socială.