Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a anunțat, marți, că a deschis un dosar în care se fac cercetări pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
Nuntă cu 356 de invitați la Oradea
”La Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea se află inregistrat dosarul cu nr. 4160/P/2020 in care se efectuează cercetări cu privire la infracţiunea de zădărnicerea combaterii bolilor, prev. de art. 352 alin. 1 C.pen., constând în aceea că în data de 10.10.2020, intre orele 20.30-21.30, numitul X şi-a organizat o petrecere de celebrare a căsătoriei la sala de eevenimente Opera din mun. Oradea, ocazie cu care au fost prezenti ca invitaţi un număr de circa 356 de persoane, sens în care nu a respectat măsurile privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase.
Precizăm că activităţile procesuale efectuate în cadrul urmăririi penale sunt reglementate în Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual necesar pentru administrarea probatoriului, cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale, iar aceste acte şi măsuri de urmărire penală nu pot în nici o situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, transmite Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.