Antena 3 CNN Coronavirus Numărul cazurilor COVID-19 a crescut cu 30% în valul trei față de valul doi, anunță șeful UPU SMURD București

Numărul cazurilor COVID-19 a crescut cu 30% în valul trei față de valul doi, anunță șeful UPU SMURD București

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 22:50 04 Apr 2021 Modificat la 22:50 04 Apr 2021
o_1f2f6vurofrl1nhu1vmu1ep7k3nb.jpg
Sursa foto: Hepta

„Avem o creștere cu 30% față de perioada similară din valul doi. Caracteristica pe care toată lumea trebuie să o înțeleagă este că dacă în valul doi undeva la 50% din pacienți aveau forme ușoare și puteau să meargă la domiciliu, acum cu greu dăm drumul la 10% din pacienți.”, a spus dr. Opriță.

„Mai toți pacienții au nevoie de oxigen și au nevoie de oxigen în debit mare. Avem nevoie nu numai de paturi. Avem nevoie de echipamente pe care, datorită sprijinului DSU, le-am avut. Dar mai contează și resursa umană”.

Am avut colegi care a venit mi-au spus în față: „Șefule, dă-mi și mie două zile de concediu. Nu vreau decât să dorm. Nu mai pot”.

„Resursa umană este limitată și dacă ajungem să o forțăm poate fi pusă în situația de a nu mai face față”, spune șeful UPU SMURD București.

Ordinul MS stabilește foarte clar că trebuie să îngrijim ambele categorii de pacienți, astfel încât oricâte paturi la ATI am face noi, ele se vor umple.

Noi la spital (...) de la 10 paturi am ajuns la 19. S-au umplut instantaneu. În secția de Boli Interne există 30 de paturi, dar numărul pacienților care ajung să fie admiși în secția de terapie intensivă, dincolo de cei care stau în mod normal în UPU cu mult peste numărul posturilor de lucru din zona roșie, este destul de mare”, adaugă dr. Opriță.

„Până în momentul în care populația nu a colaborat nu s-a obținut un răspuns pozitiv„

„Până când nu va exista o colaborare din partea populației, oricât de multe măsuri am lua nu vom putea să ieșim la liman. Trebuie să înțelegeți că avem o capacitate limitată și că nu putem să ne dezvoltăm la infinit.

Până în momentul în care populația nu a colaborat (la celelalte pandemii din lume - n.r.) și nu s-a organizat în sensul bun al cuvântului, de a pune stavilă anumitor lucruri care nu sunt ok în societate, nu s-a obținut un răspuns pozitiv. De aceea eu fac apel la populație să participe la acest efort comun, să se vaccineze.

Vaccinul ne-a adus un lucru pe care poate nu îl înțelegeți: peste 80% după datele furnizate de cei care se ocupă de vaccinare din populația peste 65 de ani sau cu comorbidități s-a vaccinat. În acest moment nu mai avem astfel de pacienți.

Reversul medaliei este că scăzut vârsta la persoanele tinere și sănătoase. Dar pe măsură ce aceste persoane vor fi vaccinate lucrurile vor începe poate să se stingă. Încă o dovadă a eficienței vaccinării”, precizează dr. Bogdan Opriță.

×
x close