”De două săptămâni și jumătate suntem într-o creștere de cazuri. Dacă la început a fost o creștere timidă, în ultimele zile am avut și creșteri peste 300-400.
Suntem într-un moment de transmitere comunitară accentuată.
Au fost momente în serile trecute unde am transferat pacienți din Ploiești la București. Suntem într-un moment în care gestionăm trei etape de relaxare, weekenduri prelungite și o respectare parțială a măsurilor de distanțare socială.
În acest context, avem această creștere a cazurilor. Avem anchete în desfășurare în toată țara.”, spune ministrul Sănătății.
România, în zona galbenă a listei cu coronavirus!
”Noi facem o evaluară în fiecare zi, facem evaluari săptămânale sau la două săptămâni. Orice evaluare e contorizată de Centrul European de control al bolilor care face acea listă a indicatorilor cumulați la suta de mii de locuitori și ne dă riscul.
Totul este reciproc. Noi vom avea și mâine această evaluară. Vom lua decizii cu privire la data de 1 iunie. În acest moment nu avem discuții de închidere cu Bulgaria. Rămâne că mâine să mai discutăm despre această problemă și vom lua o decizie.
Noi discutăm poziționara fiecrei țări în parte. Noi suntem în partea galbenă a acestei liste. Suntem într-un moment în care putem gestiona acest număr de cazuri crescute, dar suntem într-un moment în care facem un apel la populația României: Haideți să respectăm regulile de igienă și distanțare socială.
Cred că această relaxare prost înțeleasă, încurajată de pe margine într-un scop politic nu va duce decât la a forța un sistem medical.”, a mai declarat Tătaru.