„Din ceea ce spun specialiștii, vârful valului 4 va fi la mijlocul lunii octombrie sau puțin mai încolo. Pentru 15-20 octombrie se preconizează că se poată ajunge, din păcate, și la 20.000 de cazuri”, a spus Cseke Attila, miercuri seara, la Digi24, potrivit Medifax.
Acesta a anunțat că în zilele următoare două spitale vor fi transformate în unități Covid. Este vorba de spitalul Malaxa și spitalul Sf. Ioan, care au mai fost spitale COVID-19 și în trecut. Ministrul Sănătății adaugă că, dacă va fi necesar, și alte unități vor fi transformate.
„Această situație este pentru 3-4 săptămâni, dacă este o chestiune temporară, noi trebuie să găsim soluții temporare”, a spus el.
De asemenea, în privința locurilor de la ATI destinate bolnavilor cu Covid, ministrul a pecizat că maximul pe care l-a atins sistemul sanitar românesc a fost 1.612, dar că s-ar putea ca acest număr de paturi „să nu ajungă în acest val pandemic”.
„Ne așteaptă 2-3 săptămâni de foc, care înseamnă responsabilitate și solidaritate de la toată lumea. Nu vreau să aud chestiuni de patriotisme locale. Nu putem să refuzăm un pacient pentru că vine dintr-un alt județ. S-a mai întâmplat. Trebuie să dăm dovadă de solidaritate toți”, a spus Cseke.
El le-a transmis medicilor că nu vrea să audă de „patriotism local”, adică să nu refuze pacienți din alte județe.
Ministrul susține că rata de acoperire vaccinală este de 33% vaccinare, în timp ce în alte țări a ajuns la 70-80%, așa se explică faptul că unele țări au trecut valul 4 pandemic.