Antena 3 CNN Coronavirus Fostul premier, Mihai Tudose, critic și pesimist în privința crizei COVID. „Mă tem că România va deveni cimitirul Europei” 

Fostul premier, Mihai Tudose, critic și pesimist în privința crizei COVID. „Mă tem că România va deveni cimitirul Europei” 

1 minut de citit Publicat la 14:45 02 Apr 2020 Modificat la 14:45 02 Apr 2020
Fostul premier, Mihai Tudose, critic și pesimist în privința crizei COVID. „Mă tem că România va deveni cimitirul Europei” 

Prin mesajul postat pe Facebook, Mihai Tudose, fost premier, cere autorităților să ia măsuri categorice de instalare a carantinei la nivel național, argumentând că "situația tragică de la Suceava este pe cale să se extindă în întraga țară".

"Un martie irosit iresponsabil într-o succesiune de greșeli"

Dangătul de jale din Suceava e pe cale să se propage în întreaga țară, dacă în al 13-lea ceas nu se iau măsuri ferme pentru gestionarea crizei.

Ne pregătim de o tragedie națională, din cauza unui martie irosit iresponsabil într-o succesiune de greșeli – de la granițe până în spitale, de la neechiparea medicilor până la nepregătirea cetățenilor.

Tsunamiul a crescut sub ochii noștri, dar autoritățile române n-au făcut decât să-i netezească drumul.

Știam din Italia și Spania cum mătură vieți, atunci când loveşte sisteme medicale prinse pe picior greșit.

Știam din exemplul altor țări că proporțiile dezastrului pot fi limitate, dacă se iau măsuri, măcar pe ultima sută de metri.(...)

Tudose cere ca Guvernul României să intervină în forță și crede că președintele României ar trebui să preia direct gestionarea crizei. 

"Ce se mai poate face în actuala situaţie? Dacă nu se vor lua măsuri categorice de instalare a carantinei la nivel național, mă tem că România va deveni cimitirul Europei.

De aceea, pledez pentru închiderea completă a tuturor zonelor-focar, comandă unică în achiziționarea și distribuirea materialelor sanitare (au apărut cazuri în care testele nu erau compatibile cu aparatul care trebuia să le lucreze), măsuri coerente pentru salvarea economiei și nu bâlbele din fiecare ședință de guvern.

Înainte de orice, însă, se impune preluarea de către Președintele României a gestiunii directe a crizei.

Asta nu e situație pentru Orban și Câțu. Și-au dat testul capacității căutând zilnic să-și justifice mediocritatea inventând vinovați în loc sa găsească și sa implementeze soluții...

Ajunge!

Deja bat clopotele....", este mesajul postat pe Facebook de Mihai Tudose.
 

×
x close