„Lucrurile sunt destul de clare. Sunt mai multe puncte şi categorii de risc în rândul tinerilor. Sunt tineri care nu ştiu că au alte afecţiuni. Uităţi-vă de exemplu în SUA, tânăr supraponderal, fumător care nu şi-a făcut analize dar are puţin diabet, puţină hipetensiune. Este o categorie de risc. Pentru că supraponderalii abia pot urca scările fără să obosească, fiind plămânii foarte solicitaţi”, a declarat specialistul în boli infecţioase de la Matei Balş, Adrian Marinescu.
O altă categorie cu risc în rândul tinerilor este cea a cadrelor medicale.
„Personal medical supraexpus, intră în contact de multe ori câte puţin cu virusul, iar la un moment când se îmbolnăvesc pot face o formă gravă”, a mai spus medical Adrian Marinescu pentru MEDIAFAX.
Mai există categoria celor care fac o reacţie imună foarte puternică.
„Se întâmplă ca tineri să facă hiperactivitate imună. Persoane care nu au nimic dar sistemul lor imunitar devine agresiv. Aceste cazuri sunt foarte rare statistic, dar întotdeauna vor fi excepţii”, a declarat medical Adrian Marinescu.
În România sunt peste 8.000 de persoane infectate cu COVID 19, iar mai bine de 400 şi-au pierdut viaţa de la începutul crizei.