Antena 3 CNN Coronavirus Un medic român, bolnav de COVID la două luni de la vaccin. Dr. Braga: "Trei zile au durat simptomele, iar în a șaptea zi, testul era negativ"

Un medic român, bolnav de COVID la două luni de la vaccin. Dr. Braga: "Trei zile au durat simptomele, iar în a șaptea zi, testul era negativ"

Milena Niță
1 minut de citit Publicat la 14:17 26 Apr 2021 Modificat la 14:33 26 Apr 2021
o_1f46u3rlo1993c5oagk2hoq4bv.jpg
Sursa foto: CNCAV

Chirurgul Vlad Braga povesteşte pe platforma Ro Vaccinare că vaccinul l-a scăpat de o formă severă a bolii, iar primele semne care i-au dat de gândit au fost durerile de cap şi lipsa gustului cafelei. 

Dr. Vlad Braga: Am ales să mă vaccinez ca să nu fac o formă severă de COVID

"Am ales să mă vaccinez ca să îmi protejez mai mult familia și m-a ferit să nu fac o formă severă. 

Precum au arătat și studiile, vaccinul nu ne protejează neapărat împotriva infectării, dar mai degrabă ne protejează să nu facem o formă severă a bolii", spune medicul care s-a imunizat cu serul de la Pfizer.

El spune că s-a trezit într-o dimineață cu durere de cap și în aceeași zi nu a mai simțit același gust al cafelei.

"Am zis să fac un test rapid de antigen, iar rezultatul a fost pozitiv. Am intrat în carantină 14 zile, izolându-mă de familie. Am luat decizia asta ca să fie bine pentru ei, dar a fost dificil să îmi văd soția și băiețelul de un an doar pe telefon. Nu se compară. 

Dr. Braga: În a șaptea zi, am făcut un test COVID-19 și a ieșit negativ

Doar trei zile au durat simptomele în care am avut dureri de cap și nu am avut gust și miros. În a șaptea zi, am făcut un test COVID-19 și a ieșit negativ. 

După cele 14 zile necesare, am ieșit din izolare, iar în dimineața următoare mi-am început activitatea la centrul de vaccinare", spune medicul Vlad Braga, specialist chirurgie generală.
 

×
x close