Ea a făcut niște precizări pertinente, după ce ieri s-a revoltat din cauza modului în care este tratat socrul ei.
”Tatăl soțului a reușit să treacă peste noapte, la ora 2 a fost văzut de un medic care i-a luat glicemia și i-a făcut insulina, a primit și o cană cu ceai și o felie de pâine. Este în continuare slăbit și nu respiră bine, însă nu este mai rău. A vorbit soacra mea cu el la telefon. Ea este acasă, face în continuare febră moderată și a început să tușească. Amândoi par a avea COVID, însă nu au fost testați încă.
Nu am reușit să aflu informații despre ceilalți pacienți din salon, știu că doi nu se pot mișca, nu știu care este starea lor, din păcate.
Aș vrea să fac câteva precizări.
Nu am cerut tratament special pentru acest om, nu dorim niciun fel de prioritate față de alți pacienți. Dimpotrivă, înțelegem că este un om bătrân, că are probleme cronice grave de sănătate și că alții au o șansă mai bună decât el, așa că vor primi înaintea lui tratament și acces la aparate (îmi cer scuze familiei soțului meu că spun asta, știu că sunt cinică, dar suntem cu toții realiști).
Tot ce am cerut a fost să știm ce se întâmplă, să fim măcar informați de starea lui, măcar o dată pe zi. Am cerut să înțelegem de ce nu primește dializă, de ce am fost mințiți de oamenii din spital, de ce nu este văzut de medic, deși starea lui era și este gravă.
Nu am sunat la televiziuni, nici acum, nici în alte situații. Deși sunt jurnalist și am contacte în presă, niciodată nu am căutat ajutorul lor în acest mod pentru probleme personale. Am făcut-o pentru cazurile umanitare în care am fost implicată, și atât.
Aseară am postat aici, pe pagina mea, și pe profilul meu, situația în care se află acest om, internat de 24 de ore, fără să fi fost văzut de vreun medic, fără să i se ia glicemia, fără oxigen, deși se sufoca. Nu am trimis niciun mesaj nimănui. Norocul a făcut ca fix când am postat, Raed Arafat să fie live la TV, iar cei de la Antena 3 m-au sunat imediat. A fost noroc. Norocul lui și poate și al altora. Între timp m-au contactat și de la alte televiziuni, mi-a sunat telefonul des peste noapte. Voi vorbi cu toată lumea și sper ca asta să ajute cât mai mulți pacienți și cadre medicale.
Am profitat de ocazia asta live-ului cu Raed Arafat ca să povestesc ce se întâmplă acolo. Am vorbit despre TOȚI pacienții în situații asemănătoare, am insistat ca ce va primi el în urma acestei intervenții să primească toți și am primit asigurări că se va întâmpla asta. Dacă se va și întâmpla, vom vedea. Am cerut să aibă acces la dializă și la tratament și ca familiile acestor oameni să ȘTIE ce se întâmplă cu ei.
Știu că circulă mai multe cazuri similare, nu știu care sunt adevărate și care nu. Acesta este sigur adevărat. Nu aș inventa niciodată așa ceva, scriu aici de 14 ani și mă citesc sute de mii de oameni. Dacă sunt multe povești similare este pentru că probabil, sunt mulți oameni în situații similare.
Sistemul este în colaps și nu e din cauza COVID, încă nu sunt pline paturile. Sistemul este în colaps pentru că aici a fost adus de toată lumea, inclusiv de fiecare dintre noi.
Nu acuz medicii din spitalul de la Suceava, știu că sunt puțini, noi, aduși care cine știe de unde, obosiți, poate bolnavi, sigur depășiți. Îmi doresc ca ei să primească cele necesare pentru a-și face meseria. Ei și toate cadrele medicale. Raed Arafat a promis că va solicita o mai bună comunicare între spitale și familii. Eu știu că asta va fi greu de făcut, pentru că nu are cine și nu prea se știe cum.
Dar ne rămâne să sperăm. Și să ne rugăm.
Mulțumesc tuturor celor care au reacționat. Celor care mă amenință și mă înjură nu o să le răspund, știu că panica ne face neoameni. Îmi doresc să trecem cu bine toți peste asta, deși realitatea din teren ne arată că va fi, probabil, destul de rău” a scris Ioana Chicet-Macoveiciuc, cunoscută şi ca 'Prinţesa Urbană'.