Antena 3 CNN Coronavirus La 113 ani, Maria a supravieţuit gripei spaniole şi infecţiei cu noul coronavirus

La 113 ani, Maria a supravieţuit gripei spaniole şi infecţiei cu noul coronavirus

S.T.
1 minut de citit Publicat la 13:28 12 Mai 2020 Modificat la 13:28 12 Mai 2020
o_1e84689q31bpn1kea1sgtdhd1sj6b.jpg

Maria Branyas a trecut și prin pandemia de gripă spaniolă și ambele războaie mondiale.

Are 113 ani și este cea mai în vârstă femeie din Spania.

Maria Branyas are trei copii, 11 nepoți și 13 strănepoți, scrie Daily Mail.

Femeia a supraviețuit lui COVID-19 în timp ce se afla în casa de îngrijire Santa Maria del Tura, unde locuiește în orașul Olot, estul Spaniei.

Branyas s-a născut la San Fransisco, în Statele Unite, la 4 martie 1907, și a trecut prin pandemia de gripă spaniolă care a ucis aproximativ 50 de milioane de oameni.

Maria este considerată cea mai în vârstă persoană din Spania de către Gerontology Research Group, un grup global de cercetători din diverse domenii care verifică și urmărește oamenii care au împlinit vârsta de 110 ani.

Șaptesprezece persoane de la casa de îngrijire medicală unde locuiește femeia au murit din cauza coronavirusului și, în ciuda măsurilor luate pentru a se asigura că femeia de 113 ani nu se va infecta, ea a fost diagnosticată în aprilie.

A fost izolată în camera ei și a învins boala.

Orice persoană cu vârsta de peste 70 de ani este considerată a avea un risc deosebit de coronavirus, la fel ca oricine are vreo afecțiune de sănătate de bază, ceea ce face ca recuperarea Mariei Branyas să fie remarcabilă.

×
x close