Potrivit premierului, anumiți lideri politici instigă populația la nerespectarea regulilor și inițiază alături de instituții aflate în slujba lor și nu în slujba cetățeanului tot felul de demersuri.
Ludovic Orban a dat exemplu demersul de astăzi care s-a judecat la Curtea Constituțională. Orban a cerut miniștrilor care au competența legală de a verifica respectarea regulilor să mobilizeze instituțile și să asigure prezența lor în teren.
Orban: Poliția trebuie să sprijine controalele
„Respectarea regulilor în toate spațiile publice indiferent că este vorba de locul de muncă, indiferent care e locul de muncă, poate fi birou, poate fi fabrică, poate fi șantier, trebuie respectate regulile. Aici, Inspecția Muncii trebuie să fie pe teren.
De asemenea, poliția trebuie să fie implicată și să susțină controalele(...). Regulile sunt absolut necesare în transportul public. De asemenea trebuie verificată respectarea regulilor în spații comerciale și în general în toate locurile unde există interacțiune între oameni”, a mai spus Ludovic Orban, în ședința de Guvern.
Doar dacă reușim să asigurăm respectarea regulilor putem să ținem sub control evoluția epidemiei, a precizat premierul.
460 de noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus, înregistrate în ultimele 24 de ore
Alte 460 de noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore - unul dintre cele mai ridicate niveluri ale numărului zilnic de îmbolnăviri - astfel că bilanţul a ajuns la 25.286.
Totodată, s-au înregistrat 10 decese, numărul total fiind de 1.565, a anunţat joi Grupul de Comunicare Strategică.