Optimista perspectivă îi aparţine imunologului John Bell, reputat imunolog de la Departamentul de Ştiinţe Medicale al Universităţii Oxford.
Profesorul Bell crede că 2021 va debuta cu 2-3 vaccinuri, pregătite pentru distribuţie. Pentru ca lucrurile să arate "la fel ca înainte" în primăvara anului viitor este necesar ca un număr suficient de oameni să fie vaccinaţi până atunci.
NHS, sistemul naţional de sănătate din Marea Britanie, a fost deja avertizat de factorii de decizie politică să fie pregătit pentru o campanie e vaccinare începând din luna decembrie a anului curent.
În lume sunt, în prezent, în lucru peste 180 de formule de vaccin însă doar 42 sunt testate pe oameni iar 20 au ajuns într-o fază avansată de testare.
Cele mai bine plasate pentru a intra în curând în uz sunt produsele Pfizer - BioNTech, AstraZeneca - Oxford şi Moderna.
Pfizer a dat recent publicităţii rezultate promiţătoare, care indică o eficienţă de peste 90% a vaccinului său
Compania a lucrat cu peste 43 de mii de voluntari cărora li s-au administrat fie două doze de vaccin, fie aşa-numitul placebo - o substanţă cu aspect similar, dar fără niciun efect farmaceutic.
Rezultatele indică faptul că în rândurile celor care au primit vaccinul real infecţia a apărut la mai puţin de 10% subiecţi în timp ce peste 90% dintre cazurile confirmate de infecţie cu SARS-CoV-2 s-au dezvoltat la cei care au primit substanţa fără efect farmaceutic.
Pfizer spune că produsul său a asigurat protecţia pacientului timp de 7 zile după cea de-a doua doză şi timp de 28 de zile după doza iniţială.
Compania americană vrea să obţină în regim de urgenţă autorizarea autorităţilor sanitare din SUA pentru vaccinul său.
După ce vaccinurile vor intra pe piaţă, 40% din populaţia Uniunii Europene ar urma să fie vaccinată rapid
Uniunea Europeană a anunţat că a semnat un contract pentru 300 de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19, dezvoltat de Pfizer şi de BioNTech.
Primii care vor primi vaccinul vor fi medicii şi asistenţii din sistemul sanitar, lucrătorii în siguranţă publică şi transporturi şi persoanele vârstnice din grupele de risc. Ar fi vorba despre aproximativ 200 de milioane de persoane.
Pe lângă dificultăţile logistice şi legale implicate de un astfel de proiect uriaş de vaccinare, autorităţile vor trebui să combată şi scepticismul unei părţi din populaţie faţă de vaccin.