Agenţia Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei (AESA) şi Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) au anunţat în această lună că măştile nu mai sunt obligatorii în aeroporturi şi în avioane, în Europa, din 16 mai.
Regulile pentru purtarea măştilor variază după ce obligativitatea a fost eliminată. Companiilor aeriene li s-a cerut să-i încurajeze pe pasageri să folosească măşti în zborurile către sau dinspre destinaţii unde purtarea măştii în transportul public este încă obligatorie.
Măştile de protecţie nu vor mai fi obligatorii în avioane şi spaţii publice închise
''Purtarea obligatorie a măştilor rămâne în spitale, aziluri de bătrâni şi transportul urban, cum ar fi autobuzele, metroul şi tramvaiul'', a declarat ministrul grec al Sănătăţii, Thanos Plevris, într-un mesaj televizat.
El a adăugat că un comitet de experţi va anunţa săptămâna viitoare o decizie pentru pasagerii de pe feriboturi.
Bilanț COVID-19 din 18 mai 2022, în România. Aproape jumătate din cazurile COVID din ultima săptămână, în București, Cluj, Timiș
Bilanț COVID-19 din 18 mai 2022, în România. Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 513 de cazuri noi COVID.
Aproape jumătate din cazurile COVID din ultima săptămână s-au înregistrat în București, Cluj, Timiș, Brașov și Iași.
48.8% din totalul deceselor au fost în Dolj, Galați, Bacău, Călărași și București.