Antena 3 CNN Coronavirus Focar de COVID la Căminul de vârstnici din Constanța. Zeci de oameni s-au infectat

Focar de COVID la Căminul de vârstnici din Constanța. Zeci de oameni s-au infectat

Adrian Iclozan
<1 minut de citit Publicat la 21:15 22 Sep 2020 Modificat la 21:15 22 Sep 2020
Focar de COVID la Căminul de vârstnici din Constanța. Zeci de oameni s-au infectat

Dintre cei infectați, 32 sunt beneficiari ai serviciilor căminului iar 7 sunt angajați, precizează Prefectura Constanța.

Ei sunt asimptomatici și au fost internați în spitalele din județ.

Cazurile au fost confirmate de la finele săptămânii trecute și până în prezent.

„Primul caz a fost confirmat săptămâna trecută, la un beneficiar al căminului, în urma unui control medical realizat la Spitalul Clinic Județean de Urgență, pentru altă patologie. Ulterior, au fost testați colegul de cameră al bătrânului, dar și două îngrijitoare, toate cazurile fiind pozitive”, menționează sursa citată.

Au fost testate sute de persoane, angajați și rezidenți ai Centrului de îngrijire

După confirmarea primelor cazuri, DSP Constanța și conducerea căminului au luat hotărârea ca toate cele peste 300 de persoane, beneficiari și personal, să fie testate.

Astfel, au mai fost confirmate alte 35 de persoane cu coronavirus.

După declararea focarului de COVID-19, la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Constanța au fost realizate acțiuni de nebulizare și dezinfecție a suprafețelor iar DSP Constanța a început o anchetă epidemiologică.

×
Etichete: Constanța COVID-19
x close