Primul produs este o loţiunea igienizantă pentru mâini, iar a doua un gel dezinfectant, iar instituţiile publice vor avea întâietate la distribuţie, potrivit companiei. "Produsele acţionează rapid, fiind o măsură practică şi eficientă pentru apărarea sănătăţii. (...) Pentru distribuirea acestor produse igienizante - realizate în regim de urgenţă cu resursele existente - vor fi prioritizate solicitările pentru consumul colectiv, respectiv din partea instituţiilor publice, care luptă în prima linie împotriva răspândirii noului virus COVID-19. Apoi, în funcţie de stocuri, produsele vor fi distribuite şi către canalele de vânzare pentru consumatorii finali", arată Farmec.
Compania mai adaugă că se află în dialog permanent cu autorităţile pentru obţinerea tuturor aprobărilor şi, de asemenea, cu furnizorii de materii prime, respectiv de ambalaje în vederea livrărilor şi susţinerii pentru producţia de biocide în regim de urgenţă.