Antena 3 CNN Coronavirus O familie întreagă din Giurgiu a murit de COVID. Medic: ”În interval de 24 de ore au decedat toți!”

O familie întreagă din Giurgiu a murit de COVID. Medic: ”În interval de 24 de ore au decedat toți!”

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 14:53 19 Oct 2021 Modificat la 16:33 19 Oct 2021
O familie întreagă din Giurgiu a murit de COVID. Medic: ”În interval de 24 de ore au decedat toți!”
Sursa foto: getty images

Potrivit managerului spitalului, Dragoș Chivu, cei trei au venit la spital împreună. Având în vedere starea gravă în care se aflau, medicii au hotărât să îi interneze de urgență. 

"Aveau afectare pulmonară majoră. Li s-au acordat îngrijirile medicale corespunzătoare. Cel de 36 de ani a fost internat la ATI COVID, a fost intubat, dar nu a răspuns la tratament.

Părinții au murit și ei. În interval de 24 de ore au decedat toți trei", a povestit Dragoș Chivu.

Managerul a precizat că cei trei pacienți au venit foarte târziu, acesta fiind principalul motiv al situației grave în care sunt cei care se îmbolnăvesc.

"Vin târziu, cu afectare pulmonară gravă, nu răspund la tratament", a spus managerul unității sanitare.

Dragoș Chivu a vorbit și despre situația complicată din spital, unde, în ultimele 72 de ore, ambulanțele au așteptat la rând în curtea unității medicale, cu pacienți conectați la oxigen, deoarece în spital nu mai erau locuri libere. 

"Ieri nu aveam nici măcar scaune disponibile, erau 78 de pacienți în UPU, 100 pe secția COVID. Situația e gravă, încercăm să triplăm garda cu alte specialități ca să facem față. Toată această suferință ne afectează", a spus Chivu.

Acesta a subliniat faptul că peste 90% din pacienții din spital sunt nevaccinați, scrie Digi24

×
Etichete: familie Giurgiu
x close