Antena 3 CNN Coronavirus Managerul spitalului Victor Babeș: După 15 decembrie va începe să scadă numărul de infectări

Managerul spitalului Victor Babeș: După 15 decembrie va începe să scadă numărul de infectări

Silvia Țigănilă
1 minut de citit Publicat la 18:15 25 Noi 2020 Modificat la 18:15 25 Noi 2020
o_1eo00n5djhat9641spd1h6u9i7b.jpg
Sursa foto: Pixabay.com

Managerul spitalului ”Victor Babeș” din București spune că virusul ”va sta locului”.

”Sigur că în decembrie ne gândim că o să apară și primele cazuri de gripă. Eu sunt mult mai liniștit vis-a-vis de cazurile de gripă sezonieră, sigur virusul va sta locului: câți au apucat vaccinul antigripal s-au vaccinat, vor prinde și seriile următoare și se vor vaccina rapid, plus măștile, plus fereala, plus că au intrat în carantină foarte multe localități și probabil vor mai intra, sigur că și vânzoleala va fi mult mai puțin evidentă și sigur vă spun, o să vedeți, după 15 decembrie va începe să scadă numărul de infectări, ne dorim asta și este obligatoriu să se întâmple pentru că foarte greu facem față acum”, a declarat managerul spitalului ”Victor Babeș” din București.

Directorul Institutului ”Marius Nasta”, Beatrice Mahler, a transmis marți un avertisment dur

Potrivit acesteia, mortalitatea va crește foarte mult în perioada următoare.

Beatrice Mahler a arătat că unitatea pe care o conduce este sufocată de numărul în creștere al bolnavilor de Covid-19, iar în contextul numărului mare de infectări, ”decembrie va fi o lună în care vom plânge mult”.

”Locurile din Secția COVID sunt ocupate în primele minute după externarea pacientului. Practic, acceptăm pacienți care știm că vor veni, solicitați de către DSP pentru internare cu stare gravă, pe locurile celor care urmează să fie externați. Este o situație care parcă ne sufocă de la o zi la alta, este un corset în care am intrat și nu mai găsim soluții.

În Secția COVID lucrurile sunt extrem de delicate, noi am mărit capacitatea și cu toate acestea nu știm de unde o să găsim locuri pentru pacienți care vin peste noapte”, a declarat Beatrice Mahler, la Digi24.

Coronavirus în România, 25 noiembrie 2020. 1205 pacienţi internaţi la ATI

Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului a publicat ultimul bilanţ al pandemiei de coronavirus în România. Astfel, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 168 de noi decese, 9.739 de persoane infectate cu COVID, în timp ce la ATI sunt internaţi 1205 de pacienți.

×
x close