Antena 3 CNN Coronavirus Emil Boc propune condiționarea accesului la UNTOLD în funcție de vaccinare: "Să știe oamenii: dacă vă vaccinați aveți acces la festival"

Emil Boc propune condiționarea accesului la UNTOLD în funcție de vaccinare: "Să știe oamenii: dacă vă vaccinați aveți acces la festival"

Mia Lungu
3 minute de citit Publicat la 18:49 23 Apr 2021 Modificat la 19:12 23 Apr 2021
o_1f3vmd2sv1vkk1vp91r6mld8ai1b.jpg
Sursa foto: Hepta

”Eu merg pe ideea mea și voi susține să anunțăm treptat redeschiderea economiei și a evenimentelor, pentru ca oamenii să știe că de la data de, cât o fi, festivaluri începând cu luna august sau septembrie, dacă vă vaccinați aveți acces la festival.” a declarat Emil Boc, potrivit presei locale.

”Așa dau un stimulent suplimentar. Să știe oamenii că pot să participe la festivalul Untold, din august sau septembrie, dacă te vaccinezi. Dacă acest lucru se anunță public, eu sunt sigur că va fi o dorință mai mare de vaccinare, mai ales în rândul tinerilor, care sunt participanți la festival, sau la celelalte festivaluri.

Eu cred că va trebui, în luna mai, să dăm această predictibilitate în legătură cu relansarea evenimentelor și a economiei și să se spună foarte clar că este condiționată de vaccinare.”, a mai precizat edilul.

”Nu poți opri o întreagă țară, pentru că unii nu vor să se vaccineze”

”Nu poți opri o întreagă țară, pentru că unii nu vor să se vaccineze. E treaba lor. Eu respect dreptul lor, dar nu poți lua dreptul altora de a avea acces la o viață normală

În luna mai vom avea posibilitatea de a nu mai avea o listă de așteptare la vaccin, și nu se mai poate zice că e discriminare. Până acum, pe bună dreptate, nu se putea pune condiția pentru că nu era unde să se vaccineze, fiind 25.000 de oameni pe listele de așteptare”, a spus primarul Emil Boc. 

Ce trebuie să știe cei care vor participa la marile festivaluri Untold și Neversea

"Da, e o veste bună, pentru că iată, după mai multe luni în care noi am tot spus că, ar fi normal ca oamenii care sunt vaccinaţi, fie fac dovada că au trecut prin boală, având anticorpi, fie sunt testaţi la intrarea în spaţiul de eveniment. 

Am avut o serie de întâlniri în grupul de lucru pe care l-am solicitat şi iată, că într-un final s-a întâmplat. Noi am spus acolo destul de clar, că atâta vreme cât absolut toţi participanţii la un eveniment în aer liber, la un eveniment mare, fie sunt testaţi la intrare, fie fac dovada anticorpilor, fie fac dovada vaccinului, ar trebui să fie lăsaţi la eveniment. În acest caz, nu ar trebuie să se mai pună problema unei limitări, a unui număr limitat de persoane, pentru că dacă absolut toţi cei care sunt acolo nu reprezintă un risc de transmisie, nu vedem de ce ar exista o limitare.

De asemenea, am spus-o din acel moment, că tocmai pentru că acei oameni nu reprezintă un risc, nu ar mai trebui să se pună problema de a purta masca, sau de a vorbi de o distanţare socială, cu atât mai mult cu cât la un eveniment de acest gen, se ştie că oamenii vin de obicei porniţi pentru a se distra, pentru a fi cu prietenii lor şi atmosfera e puţin mai prietenoasă, şi atunci că această distanţare socială e greu de crezut că s-ar putea păstra la un astfel de eveniment.

Ceea ce Ministerul Culturii a anunţat vineri, practic, reprezintă o parte din propunerile pe care Ministerul le are din planul de restartare. Ele sunt propuse în dezbatere publică la ora actuală şi sigur că şi noi vom mai veni cu amendamentele noastre. Noi credem cu tărie că nu avem niciun motiv pentru care experienţa de festival să fie într-un fel alterată de nevoia de a purta mască, sau de fi acea distanţare socială, tocmai pentru că, riscurile ar fi eliminate în proporţie de 99%, prin faptul că oamenii fie ar fi testaţi, fie ar avea anticorpi, fie ar fi vaccinaţi (...) 

Eduard Chereji: "Trebuie să fim lăsați să ne facem treaba"

Noi cei din zona de evenimente, trebuie să fim lăsaţi să ne facem treaba, sau să fim lăsaţi să ne facem activitatea doar când găsim soluţia care să elimine proporţie de 100% orice fel de risc. E un lucru pe care trebuie să ni-l asumăm cu toţii. Facem tot ceea ce depinde de noi pentru a elimina în proporţia cea mai mare cu măsură. Măsurile pe care le-am propus cred că sunt cele mai drastice care au fost propuse de un organizator, sau de către o entitate care îşi desfăşoară activităţi în acest moment" declarat Eduard Chereji, duminică, la Antena 3.

×
x close