Antena 3 CNN Coronavirus Efect neaşteptat al pandemiei de COVID-19. Dentiştii sunt uluiţi

Efect neaşteptat al pandemiei de COVID-19. Dentiştii sunt uluiţi

Adrian Iclozan
1 minut de citit Publicat la 15:15 29 Sep 2020 Modificat la 15:15 29 Sep 2020
Efect neaşteptat al pandemiei de COVID-19. Dentiştii sunt uluiţi

Afecţiunile care însoţesc măsurile de izolare se traduc prin erupţii de herpes, migrene sau aşa-numita oboseală de carantină, însă lista este departe de a fi completă.

Creşterea cazurilor de pacienţi care se prezintă la stomatolog cu dinţii sparţi sau crăpaţi reprezintă încă o consecinţă a stresului pandemic, avertizează specialiştii citaţi de CNN

"Constatăm o creştere a numărului de fracturi dentare în ultimele aproximativ şase luni", afirmă  Dr. Paul Koshgerian, specialist în chirurgie dentară la o clinică din Chicago.

El arată că, anterior pandemiei, avea un caz pe zi însă în prezent frecvenţa acestor traumatisme dentare s-a dublat iar în ziua cea mai prolifică în materie de dinţi fracturaţi Koshgerian a numărat cinci pacienţi veniţi să se trateze.

De două ori mai multe cazuri în vreme de pandemie

Alţi specialişti consultaţi de CNN confirmă tendinţa şi spun că incidenţa cazurilor s-a dublat în lunile august şi septembrie, în comparaţie cu anii trecuţi, chiar dacă, pe ansamblu, numărul de pacienţi la stomatologie a scăzut, pe seama coronaviruslui.

Trebuie precizat că nu COVID-19 provocă spargerea dinţilor, ci stresul provocat de consecinţele economice şi sociale ale pandemiei, care se traduc prin insecuritate financiară, proteste, revolte şi chiar jafuri. 

În jargonul medical afecţiunea poartă numele "bruxism" şi desemnează scrâşnirea, măcinarea sau încleştarea dinţilor în mod involuntar, din cauza anxietăţii ori stresului.

Pentru că tensiunea nervoasă se transformă în stres mecanic asupra dinţilor, aceştia se fisurează sau se sparg.

Afecţiunea, mai vizibilă pentru anturaj, decât pentru pacient

Printre simptomele de bruxism se numără durerea la periajul sau la conctactul dinţilor, umflăturile care semnalează infecţiile, durerea persistentă, sensibilitatea dentară la alimente sau băuturi reci şi fragmente rezultate în urma spargerii dinţilor.

Dacă aveţi faţa umflată dimineaţa, poate fi un semn că aţi scrâşnit din dinţi în timpul nopţii, spun specialiştii.

Fiind vorba despre un mecanism involuntar, bruxismul poate trece neobservat de pacient dar poate fi remarcat de partenerul sau de anturajul acestuia.

La fel ca în cazul oricăror afecţiuni cu efecte distructive asupra danturii, medicii recomandă vizita la stomatolog la primele semne de bruxism.

×
Etichete: COVID-19 bruxism
x close