Antena 3 CNN Coronavirus Dr. Horațiu Moldovan: Ne punem problema izolării la domiciliu a celor care au peste 70 de ani

Dr. Horațiu Moldovan: Ne punem problema izolării la domiciliu a celor care au peste 70 de ani

1 minut de citit Publicat la 17:34 21 Mar 2020 Modificat la 17:34 21 Mar 2020
o_1e3urlbsjuar1q5n131o1sglgneg.jpg

Horaţiu Moldovan spune că în ultimele 24 de ore s-a înregistrat un număr mare de infectări cu noul coronavirus în România, ceea ce înseamnă că deja transmiterea comunitară a virusului se întâmplă, iar decizia izolării ar putea fi luată în acest context, Persoanele care au vârsta peste 70 de ani sunt cea mai expusă parte a populaţiei la infecţia virală şi la complicaţiile ei.

„Este motivul pentru care ne punem problema să avem o grijă suplimentară în acest segment de vârstă, şi oamenii mai în vârstă să fie izolaţi mai bine, recomandăm să nu iasă din casă şi să fie vizitaţi minimal, când este nevoie, măsurile suplimentare eventuale vor fi de competenţa Ministerului de Interne şi vor face obiectul unor discuţii la nivelul Comitetului Naţional de Situaţii de Urgenţă care se întruneşte zilnic”, spune Horaţiu Moldovan.

Problema transmiterii intracomunitare este deja o realitate în România, spune secretarul de stat.

„A crescut numărul pacienţilor pozitivi COVID în ultimele 24 de ore, au fost raportaţi 66 de noi pacienţi, ceea ce, faţă de raportările precedente care au fost în medie de 30 reprezintă o dublare. Această realitate poate să fie creşterea numărului de testări, ceea ce este o preocupare permanentă a noastră, dar poate să fie şi o distribuţie a virusului în populaţie, şi în această etapă fiind vorba de o distribuţie localizată, comunitară”, spune Horaţiu Modovan.

O decizie finală în acest sens va fi luată însă de autorităţile din Ministerul de Interne.

×
x close