Antena 3 CNN Coronavirus Doi ani de la primul caz oficial de infectare cu SARS-CoV-2. "Ne simțim obosiți și ne dorim să revenim la normalul de care ne e dor"

Doi ani de la primul caz oficial de infectare cu SARS-CoV-2. "Ne simțim obosiți și ne dorim să revenim la normalul de care ne e dor"

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 09:21 11 Dec 2021 Modificat la 12:09 11 Dec 2021
coronavirus-2-ani
Sursa foto: Hepta/ Abaca Press / AA/ABACA

"Sunt doi ani în care cu toții am suportat restricții, am înfruntat temeri și, din păcate, am deplâns peste 5 milioane de morți la nivel global. După doi ani ne simțim obosiți și ne dorim să revenim la normalul, de care ne e dor. De aceea am o singură o rugăminte: vaccinați-vă. Este cea mai sigură și eficientă cale de a ne proteja de acest virus și de a-i proteja pe cei de lângă noi”, scrie pe Facebook fostul ministru al Sănătății, Ioana Mihăilă.

"Mulți dintre noi încă sunt nesiguri sau au întrebări legate de vaccin. Sunt oameni cu întrebări absolut normale. Pe cei vaccinați îi rog: stați de vorbă, cu calm, cu aceste persoane. Povestiți-le experiența vaccinării cu înțelegere și respect față de îngrijorările lor. Vaccinarea este și trebuie să fie un gest de convingere. Fără încredere nu vom reuși nimic”, adaugă aceasta.

Primele cazuri de COVID-19 s-au înregistrat în oraşul Wuhan din centrul Chinei, deşi experţii cred de mult timp că virusul s-a răspândit printre oameni înainte de acest moment. În Europa, primul caz ar fi fost în Spania, pe 12 ianuarie, potrivit estimărilor specialiştilor.

Primul caz cunoscut ar fi fost cel al unei vânzătoare dintr-o piaţă din oraşul chinez Wuhan, conform unui studiu american citat de Reuters, însă originea virusului rămâne un mister şi o sursă majoră de tensiune între China şi Statele Unite.

×
x close