Încă 13 persoane infectate cu coronavirus şi aflate în Spitalul Judeţean Suceava au murit. Deputatul Alexandru Băişanu spune că s-a întâmplat din cauza incompetenței.
„Cei care conduc în momentul de față județul și au condus spitalul nu au ținut cont de ceea ce se poate întâmpla. Au făcut doar ce au fost obligați să facă.
Am spus cu o lună și o săptămână înainte într-o conferință de presă că e nevoie să facem niște mini-spitale în curtea spitalelor pentru ca bolnavii să nu intre în spital să îmbolnăvească și pe ceilalți.
Nu m-a ascultat nimeni”, a spus Alexandru Băişanu, luni seară, într-o intervenție telefonică la Antena 3.
„Nenorocirea s-a întâmplat. Mor oameni la Suceava pe capete, iar cei care au condus și și-au lăsat în continuare apropiații șefi ascund lucrul acesta (...).
Văd că avem de-a face cu niște criminali care nu înțeleg că dacă tot ai făcut o prostie, să nu începi să ascunzi”, a mai spus deputatul.
Alexandru Băişanu: Nenorocirea s-a întâmplat. Mor oameni la Suceava pe capete