Specialistul Ştefan Dascălu, cercetător în imunologie la Universitatea Oxford, explică faptul că Centaurus, aşa cum este supranumită subvarianta BA.2.75 a tulpinii Omicron, poate ocoli imunitatea dată de vaccin şi de trecerea prin boală, dar că vaccinurile actuale, chiar dacă nu sunt actualizate cu variantele actuale ale virusului SARS-CoV-2, au capacitatea de a proteja organismul de formele severe de boală.
”Această varianta a fost depistată, este important, în creştere, în numeroase părţi ale lumii şi este supranumită în momentul de faţă Centaurus. Nu este altceva decât o subvariantă a tulpinii Omicron, iar numărul de cazuri în creştere este un indicativ foarte puternic pentru faptul că această tulpină ar fi mai infecţioasă.
Cercetătorii care s-au axat pe studierea acestei variante au specificat şi faptul că deocamdată nu avem destule secvenţieri ale acestei tulpini pentru a determina cu exactitate influenţele sale, atât asupra sistemului imunitar cât şi cele din perspectivă epidemiologcă, dar datele actuale le arată acest fapt îngrijorător, şi anume că ar putea fi mai infecţioasă, tocmai pentru că sunt multe cazuri”, a explicat cercetătorul în imunologie, conform news.ro.
Nu duce la forme severe ale bolii
”Trebuie să ţinem cont în primul rând de faptul că la momentul de faţă există o expunere a populaţiei destul de mare, atât prin vaccinare şi prin infecţie, dar şi prin combinaţia dintre cele două, pentru că mulţi oameni care au avut vaccinul au făcut forme uşoare ale bolii.
Deci din această perspectivă este totuşi un motiv de a nu ne îngrijora prea tare, vedem până la urmă că aceste mutaţii se acumulează cu timpul, că apar aceste noi subvariante care într-adevăr sunt capabile să evite răspunsul nostru imunitar, atât prin vaccinare cât şi prin anticorpi, deci din această perspectivă noi ne îngrijorăm la momentul de faţă.
Deocamdată, măsurile de prevenţie şi control rămân aceleaşi, până la urmă trebuie să ne gândim că, în pofida faptului că aceste tulpini s-au schimbat cu timpul, vaccinurile încă au rămas capabile de a preveni forme severe ale bolii şi practic să facă această diferenţă între o formă uşoară spre medie cu o formă severă a bolii şi chiar în formele severe ale bolii vaccinurile au salvat milioane şi milioane de vieţi.
Deci, din această perspectivă, strategia de prevenţie rămâne vaccinarea, acum se pot face şi aceste boostere pentru a spori imunitatea organismului nostru”, a mai declarat Ştefan Dascălu.