“Esenţa Congresului PSD de sîmbătă, 22 august 2020, o constitue asumarea prin vot pe Moţiune de delegaţii reprezentînd partidul a Proiectului politic de Reconstrucţie a formaţiunii după eşecurile în lanţ din 2019 şi chiar din 2020.
Din punctul de vedere al echipei Marcel Ciolacu momentul a fost un succes. El şi echipa sa dorit reformistă au cîştigat.
Au cîştigat însă în confruntarea cu cine?
Iată întrebarea pe care trebuie să şi-o pună noua conducere dacă nu ţine să se îmbete înainte de asfinţitul soarelui. Printr-un artificiu viclean, a fost supusă votului şi candidatura lui Eugen Teodorovici. Buletinul de vot arată pe o filă titlul Moţiunea Reconstrucţia PSD, sub care se aşează, cuminte, lista, avînd în frunte formularea Preşedinte, Marcel Ciolacu şi pe cealaltă doar Preşedinte, Eugen Teodorovici. S-a reuşit astfel rara performanţă în lumea civilizată, obişnuită în Orient, ca votul de la Congres să fie dat pe două statute.
Marcel Ciolacu a fost votat după noul statut, care introduce votul pe Moţiune, adoptat sîmbătă dimineaţa, într-un soi de Cuvînt înainte la Congres, iar Eugen Teodorovici, după vechiul statut, care stipulează votul pe funcţie. Prin acest artificiu neglijat de toată presa, cu excepţia lui InPolitics. ro al lui Bogdan Iacob, Marcel Ciolacu şi-a asigurat imaginea unui Congres în care s-a dus o bătălie între doi candidaţi. N-a fost nici o bătălie. Nici măcar una de la Iazul Mic, din istorisirile pentru copii. Eugen Teodorovici n-a venit la Congres.
Mai mult, înainte de Congres el s-a pierdut cu totul în intrigi de tribunal despre legalitatea Congresului cînd, dacă ar fi ţinut să arate că exprimă un alt Proiect de PSD decît Marcel Ciolacu ar fi trebuit să se consacre deosebirilor dintre proiectul său şi proiectul concurentului. Prin urmare la Congres Proiectul lui Marcel Ciolacu n-a avut nici un adversar. Pe Dumitru Buzatu, cu nădragii săi roşii, de Commedia dell’arte, nu-l luăm în considerare. Şi dacă intervenţia sa, cu voie de la Împărăţie, ar fi fost temeinică, tot n-ar fi putut pretinde locul de Proiect opus celui susţinut de Marcel Ciolacu.
Am fi putut vorbi de un adevărat adversar în PSD doar dacă la Congres Eugen Teodorovici sau altcineva, Codrin Ştefănescu, ar fi venit la vot cu o Moţiune şi o listă. Nu ştiu dacă ar fi cîştigat. După opinia mea, nu, fie şi pentru că liderii PSD au băgat la cap lecţia întruchipată de condamnarea suveranistului Liviu Dragnea. Da, dar cu acest prilej, în Congres s-ar fi auzit şi vocea părţii opuse Reconstrucţiei, a acelei părţi din partid care l-a urmat pe Liviu Dragnea nu din oportunism, ci din convingeri acuzate de Moţiunea lui Ciolacu drept conservatoare.
Cum la Congres a fost depusă o singură Moţiune, nu putem şti din punct de vedere public nimic despre adversarii Proiectului lui Marcel Ciolacu. Nu ştim nimic despre forţa acestora, despre determinarea acestora, despre numărul de PSD-işti care cred încă în Proiectul lui Liviu Dragnea.
Ştie ceva Marcel Ciolacu despre forţa care i se opune?
Ştie, poate, cine sînt cei care vor să-i ia locul. Ştie, poate, cine vede în PSD un spaţiu al distribuirii funcţiilor. Ştie, poate, cine l-a urmat pe Liviu Dragnea din oportunism. Dar nu ştie cît de mare e numărul celor care cred în PSD ca partid suveranist, luptător împotriva Statului paralel, adept al illiberalismului de tip Victor Orban.
Pentru reuşita Proiectului său de Reconstrucţie a PSD ar fi trebuit să ştie.
De ce?
Răspunsul ni-l dă un fragment din debutul Moţiunii:
'Urmează un proces greu, de transformare profundă a partidului. PSD se va reclădi ideologic pentru a-şi recîştiga identitatea de partid istoric de stînga, prin reiterarea viziunii euroatlantice, asumarea critică a trecutului şi prin respectarea angajamentelor politice faţă de societate. Este un obiectiv pe termen lung, independent de ţintele conjuncturale stabilite în funcţie de ciclurile electorale.'
Un partid nu e însă o alcătuire din plastilină. Procesul de care vorbeşte Moţiunea cere, pentru a se finaliza cu un succes şi nu cu un eşec cîteva condiţii de îndeplinit:
Ca membrii PSD adepţi ai Reconstrucţiei să fie majoritari în partid.
Ca noua conducere să identifice rapid punctele de pe harta PSD la nivel naţional unde se află adepţi ai Proiectului şi unde se află duşmani. Ca urmarea lui Marcel Ciolacu să fie rodul credinţei în Proiectul său şi nu expresia oportunismului.
Oricît ar părea de ciudat, cel mai mare pericol pentru Proiectul lui Marcel Ciolacu e dat de românismul vieţii noastre politice. Prin românim eu înţeleg oportunismul funciar al moldovalahilor, făurit ca mijloc de supravieţuire sub feluriţi Stăpîni. Zicem ca ei şi facem ca noi. Într-o altă ţară, mai ales într-o ţară nordică, Proiectul lui Marcel Ciolacu ar fi fost primit de adepţii lui Liviu Dragnea cu o adversitate publică făţişă. Presa ar fi fost invitată să găzduiască critici vehemente ale Proiectului de pe poziţiile conservatoare, invocate chiar de Marcel Ciolacu.
N-ar fi fost exclusă nici desprinderea din partid a unei grupări, aşa cum s-a întîmplat după Congresul FSN din martie 1992. În acest fel, Marcel Ciolacu şi grupul său de conducere ar fi ştiut cu ce forţă se confruntă. Cum acest lucru nu s-a întîmplat, putem presupune că Proiectul lui Marcel Ciolacu se va confrunta cu un adversar tăcut din punct de vedere public, dar eficient în culise. Un adversar, care aşa cum s-a întîmplat cu toate conducerile PSD de pînă acum, venite cu ambiţii mari în privinţa reformării partidului, va sta la pîndă în aşteptarea clătinării actualei conduceri, Şi momentul acestei clătinări nu e aşa de depărtat cum s-ar crede. Alegerile locale de peste o lună ar putea fi momentul”, a scris Ion Cristoiu, pe cristoiublog.ro.
