Antena 3 CNN Coronavirus OMS: În curând, COVID-19 nu va fi mai periculos decât gripa sezonieră

OMS: În curând, COVID-19 nu va fi mai periculos decât gripa sezonieră

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 20:53 17 Mar 2023 Modificat la 20:53 17 Mar 2023
covid
OMS: În curând, COVID-19 nu va fi mai periculos decât gripa sezonieră Sursa foto: Getty Images

''Cred că vom ajunge la un punct când vom putea considera COVID-19 în acelaşi fel în care considerăm gripa sezonieră, adică o ameninţate la adresa sănătăţii, un virus care va continua să ucidă, dar un virus care nu perturbă societatea sau sisteme spitaliceşti'', a declarat şeful programelor de urgenţă din cadrul OMS, Michael Ryan.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a spus că este ''foarte satisfăcut să constate că, pentru prima dată, numărul săptămânal al deceselor semnalate în decursul ultimelor patru săptămâni a fost mai mic decât cel înregistrat în momentul când am utilizat pentru prima dată cuvântul ''pandemie'', în urmă cu trei ani''.

''Suntem cu siguranţă într-o situaţie mult mai bună astăzi decât în orice alt moment al pandemiei'', a remarcat el, informează AFP.

Citiţi şi: Decizie istorică în SUA! Informațiile despre originea COVID, desecretizate

OMS a decretat această ''urgenţă de sănătate publică de interes internaţional'' pe 30 ianuarie 2020 - atunci când la nivel global se înregistrau mai puţin de 100 de cazuri şi niciun deces în afara Chinei -, dar doar după ce Tedros Adhanom Ghebreyesus a calificat situaţia drept pandemie, în martie 2020, omenirea a înţeles pe deplin gravitatea acestei ameninţări sanitare.

''Am declarat urgenţă sanitară mondială pentru a determina ţările să ia măsuri decisive, dar nu au făcut-o toate'', a amintit el vineri.

''Trei ani mai târziu, aproape şapte milioane de decese provocate de COVID-19 au fost semnalate, deşi se ştie că numărul deceselor asociate COVID-19 este mai ridicat'', a mai declarat directorul general al OMS.

×
x close