Antena 3 CNN Coronavirus Sute de pacienți vindecați de COVID-19 la Timișoara. Dr. Virgil Musta: „Am avut aceste rezultate datorită comunității”

Sute de pacienți vindecați de COVID-19 la Timișoara. Dr. Virgil Musta: „Am avut aceste rezultate datorită comunității”

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 12:10 29 Apr 2020 Modificat la 12:10 29 Apr 2020
Sute de pacienți vindecați de COVID-19 la Timișoara. Dr. Virgil Musta: „Am avut aceste rezultate datorită comunității”
Sursa foto: Hepta

Medicul Virgil Musta, cunoscut deja pentru rata de succes pentru tratarea celor infectați cu COVID-19, spune că a avut aceste rezultate datorită comunității.

„Astăzi avem mult mai multe noțiuni, suntem cu mult mai multe cunoștințe, cu rezultate bune. Totuși, ne menținem și rata de vindecare și rezultatele bune pe care le avem, cu mai multă experiență, cu mai puține emoții. Atunci, la primul pacient, era toată lumea speriată, acum deja ne-am obișnuit, a intrat în cotidian, în viața noastră de zi cu zi. La primul pacient pe de-o parte eram speriați, căutam să fim foarte atenți să nu greșim ceva, eram emoționați. Toată lumea era foarte curioasă să vadă ce și cum va fi.

Noi am avut aceste rezultate numai datorită comunității care ne sprijină, și material și moral, și ne respectă și respectă regulile care au fost stabilite în interesul lor”, a declarat doctorul Virgil Musta, șef secție Boli Infecțioase II la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara.

Sursa: tion.ro

×
x close