Potrivit unui comunicat al Grupului de Comunicare Strategică, începând de astăzi, 9 martie 2020, ora 12:00, intră în vigoare deciziile Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență privind impunerea unor restricții de trafic dinspre și înspre statele afectate de infecția cu noul coronavirus.
Astfel, sunt sistate cursele aeriene către și dinspre Italia. De asemenea, operatorii aerieni au obligația de a comunica cetățenilor români care se vor îmbarca din Italia, China, Iran și Coreea de Sud către România, cu escală, faptul că vor intra în carantină sau autoizolare pe teritoriul țării noastre.
Operatorii aerieni au obligația de a nu permite îmbarcarea persoanelor de altă cetățenie decât cea română care vin către România, cu escală, din Italia, China, Iran și Coreea de Sud.
Cetățenii români care sosesc în țară prin punctele de frontieră terestre venind dinspre sau după ce au călătorit înainte în Italia, China, Iran și Coreea de Sud intră în carantină instituționalizată pe raza județului de graniță sau în izolare la domiciliu, în funcție de zona din care vin.
Accesul cetățenilor străini care vin în România din Italia, China, Iran, Coreea de Sud, indiferent de mijlocul de transport folosit, este permis doar cu condiția obligatorie de a intra în carantină sau autoizolare, după caz.
Transporturile de marfă de minim 3,5 tone sunt exceptate de la restricțiile de trafic impuse prin hotărârea CNSSU din data de 8 martie a.c., privind accesul pe teritoriul României.
Restricțiile menționate se aplică și pentru transportul maritim și fluvial. Deciziile enumerate mai sus sunt valabile până la data de 31 martie a.c., cu posibilitate de prelungire.
Vă reamintim că începând cu data de 8 martie 2020 sunt interzise manifestările publice sau private, în spații deschise sau închise, cu un număr de participanți mai mare de 1000 de persoane.
Această măsură este obligatorie, la nivel național, pentru toți agenții publici și privați și nu este supusă negocierii, excepțiilor, neputând fi amânată.
Evenimentele la care este estimată participarea unui număr mai mic de persoane pot fi organizate doar după obținerea aprobării de la Direcțiile de Sănătate Publică locale.
Acceptul sau refuzul organizării va fi transmis în baza unei analize care ține cont de natura evenimentului, grupa de vârstă a participanților, modalitatea în care participanții ajung la eveniment și durata deplasării către eveniment, dacă există posibilitatea ca la eveniment să participe persoane pentru care există posibilitatea să fi fost în zone de risc sau să fi intrat în contact cu persoane contaminate.
Această decizie este valabilă, de asemenea, până la data de 31 martie 2020 pe întreg teritoriul național al României și există posibilitatea prelungirii, în funcție de evoluția situației.
În aceeași perioadă, nu vor mai fi organizate stagii de practică în spitale pentru studenții la medicină și farmacie, cu excepția situațiilor de voluntariat în sprijinul medicilor.
Până la 31 martie a.c., aparținătorii pacienților nu pot efectua vizite în spitale.
Vă informăm că a fost realizată și aprobată procedura de suspendare a cursurilor în unitățile de învățământ în cazul apariției cazurilor de COVID – 19 (coronavirus) în respectivele unități. Procedura este utilă pentru luarea măsurii de suspendare a cursurilor în mod rapid și unitar, prin decizie a comitetului județean pentru situații de urgență.
Până astăzi, 9 martie, la nivel național au fost confirmate 15 cazuri de cetățeni infectați cu virusul COVID – 19 (coronavirus) pe teritoriul României.
Dintre cei 15 cetățeni care au contactat virusul, 5 sunt declarați vindecați și au fost externați.
Toți pacienții internați au o stare generală bună, iar persoanele în vârstă și care au boli cronice sunt monitorizate cu atenție.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 27 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 12.789 de persoane sunt în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală.
În cursul zilei de ieri, 8 martie, au fost înregistrate 107 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 917 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE. De asemenea, cetățenii români din străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.
În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (coronavirus) la nivel european și global, făcând precizarea că România se numără printre statele cel mai puțin afectate de acest virus.
Până la data de 8 martie 2020, au fost raportate 9161 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.