Bilanțul total al persoanelor infectate până acum depăşeşte 187.000.
În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 3.370 de noi cazuri confirmate şi 437 de decese, potrivit Serviciului italian de Protecţie Civilă, citat de cotidianul La Stampa.
Până acum, s-au vindecat 54.543 de pacienți cu coronavirus. În prezent, în Italia sunt 107.699 de persoane care au coronavirus.
Cele mai multe cazuri de infectare s-au înregistrat în regiunea Lombardia, 69.092, şi 12.760 de decese. În regiunea Emilia Romagna sunt 23.434 de cazuri şi 3.204 decese, iar în Piemonte sunt 22.739 de cazuri şi 2.559 de decese. În Veneto s-au înregistrat 16.738 de cazuri de coronavirus şi 1.181 de decese.