De asemenea, chiar dacă se avea în vedere scăderea preţului la gaze în vară, criza economică le va genera consumatorilor casnici de gaze o vulnerabilitate tot mai mare, pe fondul concedierilor și al tăierilor de salarii ce se prefigurează.
Acestea sunt principele concluzii ale unei analize realizate de Asociația Energia Inteligentă, pe baza datelor centralizate din piață în perioada 16-18 martie 2020.
”Din câte știm la ora actuală, zeci de furnizori și consumatori și-au notificat furnizorii lor de gaze privind sistarea oricărei plăți pentru gazele consumate și stoparea livrării de hidrocarburi pentru perioada următoare”, a explicat Dumitru Chisăliță, președintele Asociației.
”Potrivit datelor din piață, mai mult de 20% din furnizorii de gaze vor dispărea în situația în care fluxul financiar se blochează pentru o perioadă mai mare de 90 de zile”, a completat președintele Asociației Energia Inteligentă.
Asociația le cere participanților la piață să analizeze cât se poate de calm situația creată și să intre în negociere pentru determinarea unui preț corect la gaze, care să fie win-win atât pentru consumator, cât și pentru furnizor.
Din analiza realizată de asociație reiese că dacă micii furnizori vor intra în faliment, lipsa lor din piață va fi suplinită de marii furnizori, producători și de importatori, care vor avea capacitatea de a prelua furnizarea, dar cu limitarea nivelului concurenței din piață și, implicit, cu o posibilă creștere a prețurilor pe termen lung.
”Afectarea cererii de produse la nivelul consumatorilor (cu excepția produselor alimentare, a medicamentelor și a materialelor medicale), spectrul insolvențelor și falimentelor vor determina concedieri și reduceri ale salariilor. Mai departe, creșterea șomajului, scăderea puterii de cumpărare, a cererii, devalorizarea monedei naționale, repatrierea unui număr mare de români plecați în străinătate sunt aspecte ce vor afecta în primul rând zona consumatorilor casnici (cei care se găsesc la sfârșitul lanțului valoric) și astfel România se va confrunta cu o creștere a numărului clienților vulnerabili din piața de gaze naturale,” a mai explicat președintele Asociației Energia Inteligentă.